Indemnizație de șomaj pentru absolvenți

Absolvenţii instituţiilor de învăţământ în vârstă de minimum 16 ani pot solicita o indemnizaţie de şomaj pentru o perioadă de 6 luni, reprezentând 50% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare.

Pentru a beneficia de indemnizaţia de şomaj, tinerii absolvenţi ai promoţiei acestui an ai instituţiilor de învăţământ trebuie să se înregistreze la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă din raza căreia îşi au domiciliul, în maximum 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, ca persoană care îşi caută activ un loc de muncă.
Indemnizaţia se acordă după 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, perioadă în care absolventul beneficiază de servicii gratuite în vederea angajării – informare şi consiliere profesională, medierea muncii, formare profesională.
Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.

În cazul absolvenţilor de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat, termenul de 60 de zile se calculează din ziua următoare datei absolvirii studiilor, stabilită prin reglementările normative în vigoare.
În cazul elevilor care nu au situaţia şcolară încheiată la toate materiile, termenul de 60 de zile se calculează de la data promovării examenului de corigenţă, dată înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ.
Actele necesare pentru înregistrarea absolventului aagenția județeană de ocupare a forței de muncă sunt actul de identitate, actele de studii şi de calificare sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii şi declaraţia pe proprie răspundere privind starea de sănătate, disponibilă pe site-ul www.anofm.ro, la secţiunea Persoane fizice/Indemnizaţii de şomaj şi venituri de completare.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut