Cocoșul miraculos

De o veșnicie, cocoșul ne vestește miezul nopții, la primul său cântat, apoi anunță, prin cel de-al doilea semnal nocturn, că mai sunt trei ore până când soarele va începe să se „ridice” pe cer. Și, în fine, ne înștiințează, cu o ritmicitate de-a dreptul militărească, în cea de-a treia repriză sonoră, că întunericul se risipește și suntem în zorii zilei.

În vremuri de demult se credea că vestitorul începutului de zi ajută sufletele celor răposați să urce spre cer. Zeul Hermes, fiul lui Zeus, din mitologia greacă, avea printre atribute și un cocoș. La rândul ei, zeița Persefona, mama lui Dionysos, iarna stăpână a lumii întunericului, a Hadesului, iar vara dăruind pământului puterea de a da roade din belșug, este reprezentată pe o placă de teracotă descoperită în Calabria (sudul Italiei – vârful „cizmei”), datată 460 î.Hr., cu un cocoș pe care îl ține grijuliu în palme și un altul protejat, sub jilțul pe care stă zeița.