Acțiune preventivă, în cartierul Mănăștur

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 4 Poliție au organizat o acțiune stradală în cartierul Mănăștur, în scopul prevenirii și combaterii infracțiunilor de furturi din autovehicule și a altor infracțiuni comise în mediul stradal sau în zone aglomerate.

În contextul interacțiunii cu cetățenii au fost transmise recomandări și sfaturi utile, fiind distribuite și materiale informative realizate în vederea prevenirii furturilor din auto, cu mesajul „Bunurile lăsate la vedere în autoturism pot să dispară în câteva secunde”.

„În cadrul activităților de control derulate, polițiștii au constatat o infracțiune flagrantă la regimul rutier. Oprit în jurul orei 15:00, pe strada Agricultorilor, conducătorul unui autoturism, un bărbat în vârstă de 30 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând concentrația de 0.92 mg/l alcool pur în aerul expirat” – informează IPJ Cluj.

Cercetările sunt continuate în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

D.S.F.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.