Program cu publicul de numai 4 ore la Registrul Comerțului

Oficiul Național al Registrului Comerțului a anunțat că și după încetarea stării de alertă în România se mențin dispozițiile privind funcționarea instituției.

Dispozițiile respective prevăd că activitatea oficiului registrului comerțului se derulează în principal prin mijloace electronice și prin corespondență, în condițiile legii. De asemenea, activitatea de lucru cu publicul la ghișeele instituției se derulează pe parcursul unui program de 4 ore, fracționat în două intervale orare, iar în perioada cuprinsă între acestea se dezinfectează spațiile respective. În timpul programului, accesul publicului se face în limita numărului de ghișee, cu prezența unei singure persoane la ghișeu.

Pe de altă parte, declarațiile pe proprie răspundere care se anexează la cererea de înregistrare sau la alte cereri pot avea formă de înscris sub semnătură privată ori formă electronică, și pot fi transmise la oficiul registrului comerțului fără nicio altă formalitate, prin mijloace electronice, cu semnătura electronică sau prin servicii de poștă și curier. Declarațiile pe proprie răspundere pot fi și în formă autentică, certificată de avocat sau date la oficiul registrului comerțului.

Nu în ultimul rând, ONRC precizează că specimenul de semnătură, acolo unde legea prevede, se transmite la oficiul registrul comerțului legalizat de notarul public sau certificat de avocat ori sub forma unui înscris sub semnătură privată, fără nicio altă formalitate.

La Oficiul Registrului Comerțului Cluj (Cluj-Napoca – P-ța Ștefan cel Mare nr. 4, Dej – P-ta. Lupeni nr. 3, Bl. F32, Turda – str. Libertății nr. 2-4 ) programul de lucru cu publicul este de luni până joi, între orele 9-11, respectiv 12-14, iar vinerea între orele 8-10, respectiv 11-13.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut