Festivalul Internațional de Teatru INTERFERENȚE. 10 O societate cicikoviană, azi: Suflete moarte (Holt lelkek), r. István K. Szabó

În seara de 18 noiembrie 2026, pe scena Sălii Mari a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Interferențe, publicul a fost invitat la un tur de forță teatral de trei ore și jumătate: Suflete moarte (Holt lelkek), comedia lui Károly Szakonyi după celebrul roman al lui Nikolai Vasilievici Gogol, în regia lui István K. Szabó. Aflat la a treia colaborare cu trupa clujeană (după Édes Anna și Pornocrație), regizorul propune o montare magistrală, cu o premieră recentă (12 octombrie 2026), care reușește performanța de a păstra intactă poezia amară și coerența estetică a textului, transformându-l totodată într-o radiografie necruțătoare a contemporaneității.

Publicat în 1842, romanul-poem neterminat al lui Gogol – o operă pe care autorul însuși a mutilat-o înainte de moarte, distrugând o mare parte din continuări – pornește de la o premisă aparent absurdă, dar ancorată în realitățile birocratice ale Rusiei feudale. Pavel Ivanovici Cicikov, un fost funcționar cu maniere impecabile și o aură de respectabilitate, sosește într-un târg de provincie cu un plan ingenios: cumpărarea pe sume derizorii a „sufletelor moarte” – iobagi decedați, dar încă figurați în recensămintele oficiale, pentru care moșierii continuau să plătească impozite. Intenția lui Cicikov este de a ipoteca aceste fantome statistice pentru a obține credite și pământuri de la stat.

Privit prin lentila montării clujene, universul gogolian se revelează ca un veritabil precursor al absurdului kafkian. Îmbinarea dintre realismul social, grotesc, comicul picaresc și o subtilă dimensiune mistică, transcendentă, este păstrată cu o fidelitate remarcabilă. Dramaturgia semnată de István Bessenyei Gedő valorifică versiunea scenică din 1976 a lui Károly Szakonyi (bazată pe traducerea lui Erzsébet Devecseriné Guthi), o adaptare ce privilegiază logica intrigii și îl plasează pe Cicikov în epicentrul atenției. Textul a fost „scuturat de praf” doar atât cât să respire natural în rostirea actorilor, fără a-i forța o modernizare stridentă.

Estetica eclectică

Spectacolul optează pentru o reprezentare fundamental clasică, ferită de ostentația avangardistă, în care contemporaneitatea se insinuează prin detalii de o finețe chirurgicală. Decorul creat de Gyopár Bocskai juxtapune două registre vizuale: în prim-plan se profilează arhitectura unei clădiri vechi, istorice, purtând patina timpului, în timp ce planul secund sugerează un univers obscur, aproape de estetica lumii interlope – o interogație vizuală asupra modului în care ne raportăm la valorile moștenite. Peste acest fundal desuet, costumele concepute de Bianca Imelda Jeremias aduc o infuzie de nou printr-un clasicism exuberant, cu accente contemporane, menținând tensiunea estetică a spectacolului la cote înalte.

Subtilitățile regizorale abundă și funcționează ca veritabile chei de lectură. Într-o scenă memorabilă, Cicikov (interpretat cu o nuanțare excepțională de Miklós Bács) își exersează manierismele false în fața unei rame goale, pe post de oglindă, pentru ca apoi să rămână blocat în ea și să poarte astfel o conversație cu Guvernatorul (József Bíró). În tot acest timp, înaltul demnitar brodează impasibil. Imaginea este grăitoare: Cicikov nu este decât o proiecție înrămată a propriilor sale iluzii și a așteptărilor celorlalți, un produs al superficialității și ignoranței colective.

Ceea ce frapează în construcția personajului principal este refuzul demonizării. Așa cum se simte din jocul lui Miklós Bács, Cicikov nu este un geniu al răului, ci un escroc banal, un om profund mediocru care încearcă să își croiască un drum. Într-o lume obsedată de superlative, în care toți pretind excelența, Cicikov devine eroul unei mediocrități asumate, aproape înduioșătoare prin fragilitatea ei, mai ales în comparație cu grotescul celor din jur. Într-adevăr, la petrecerea organizată de Guvernator, unul dintre moșieri, pozând în mare poet, intonează versuri patetico-pastorale „Doarme valea și codrul”. Acesta poate fi laitmotivul unei societăți aflate în letargie morală. Asemenea notabilităților provinciei ruse, dormim și noi, străduindu-ne o viață întreagă să ne adaptăm la o societate falsă, confundând conformismul cu idealul și trădându-ne astfel propriul adevăr. Suntem cu toții, într-o măsură mai mică sau mai mare, prinși în „febra Cicikov”, încercând să păcălim sistemul, să ocolim regulile, să ne fabricăm o imagine de oameni respectabili, cultivați și prosperi. Într-un registru aproape brechtian, spectacolul ridică întrebarea morală fundamentală: ce este mai grav – să fii un mic escroc care tranzacționează morți pe hârtie sau să faci parte dintr-o lume care tratează oamenii vii ca pe o simplă marfă?

Dincolo de partitura centrală susținută de Miklós Bács (Cicikov), forța spectacolului rezidă în omogenitatea extraordinară a trupei clujene, care dă viață unei galerii de caractere memorabile:

  • Moșierii și familiile lor: Róbert Kardos M. (Sobakevici) și Júlia Laczó (soția sa, Feudulina Sofronovna), Szabolcs Balla (Nozdriov) alături de cumnatul său Mijuev (Loránd Farkas), Attila Orbán (Manilov) și Csilla Albert (soția sa, Lizocika), Áron Dimény (avarul Pliușkin) și, într-o scenă antologică, Andrea Kali în rolul moșierei Korobocika. Secvența în care Cicikov (Miklós Bács) și Korobocika (Andrea Kali) negociază la sânge prețul unor iobagi decedați – o târguială absurdă pentru nimic, pentru o umbră – atinge cote sublime ale comicului negru.
  • Aparatul administrativ și notabilitățile orașului: József Bíró (Guvernatorul), Emőke Kató (soția guvernatorului) și Hannah Daradics (fiica lor, Caterina), Ervin Szűcs (Viceguvernatorul) și Gizella Kicsid (soția viceguvernatorului), András Buzási (Șeful poliției) și Zsuzsa Tőtszegi (Pelageja, soția lui), Zsolt Bogdán (Președintele Curții de Apel) și Réka Csutak (Anna, soția lui), Balázs Bodolai (Procurorul), Róbert Laczkó Vass (Dirigintele poștei) și Anikó Pethő (Sofia, soția lui), Norbert Kovács (Kirill, protopop), Hunor Fazakas (Inspectorul serviciului sanitar) și Eszter Román (Emilia, soția lui).
  • Servitorii și personajele episodice: Tamás Kiss (Selifan, vizitiul lui Cicikov), Alpár Fogarasi (Petrușka, lacheul lui Cicikov), Melinda Kántor (Fetinia, servitoarea lui Korobocika), Csaba Marosán (Arșvski, croitor), Gergő Biró (Ospătar), precum și Zsolt Gedő, care susține un adevărat tur de forță interpretativ în rolurile Temnicerului, lui Profiri, Andriușka, Mavra și ale Funcționarilor I–VI.

Un rol dramaturgic esențial îi revine muzicii originale compuse de Tibor Cári, structurată pe două paliere: o atmosferă ambientală ce însoțește acțiunea și un fir narativ paralel, materializat prin aparițiile personajului „Mama Rusia”, interpretat de Andrea Vindis. Apărând pe culoare sau dinspre ușile laterale, aceasta intonează balade despre eroi și oameni adevărați, apuși de mult. Această lamentație lirică sugerează nostalgia gogoliană după o puritate originară, dar lasă să plutească și o îndoială amară: poate că falsitatea nu este o invenție a prezentului, ci o constantă a condiției umane, de la începuturi.

Fără a dezvălui deznodământul acestei construcții scenice labirintice – în care zvonurile și suspiciunile încep să erodeze eșafodajul construit de protagonist –, Suflete moarte rămâne o experiență teatrală totală, susținută impecabil în culise de asistentul de regie Orsolya Csengeri și regizorul tehnic Enikő Albert. Este o capodoperă a literaturii universale transpusă cu rigoare, umor și profunzime, un spectacol care merită și trebuie revăzut la viitoarele reprezentații ale Teatrului Maghiar de Stat din Cluj.

Mara A. MUNTEAN

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.