Abonamente gratuite și reduceri la transport în 2027 pentru seniorii din Zona Metropolitană și pentru persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca

Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A. anunță că, începând cu data de 16.11.2026, se vor elibera abonamentele gratuite pe anul 2027 pentru transportul public în comun pentru:

 persoanele vârstnice și pensionarii cu domiciliul în comunele APAHIDA, BACIU, FLOREȘTI și FELEACU;
 persoanele persecutate din motive politice de dictatura instalată la 6 martie 1945, precum și cele deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, conform Legii nr. 118/1990, Legii nr. 189/2000 și OUG nr. 214/1999;
 persoanele cu dizabilități (handicap grav și accentuat), precum și însoțitorii și asistenții personali ai acestora, cu domiciliul in Cluj-Napoca, conform Legii nr. 448/2006, HCL Cluj-Napoca nr. 121/2010 și HCL Cluj-Napoca nr. 183/2013.
Încărcarea abonamentelor pe cardurile de călătorie se face la unul dintre centrele de ticketing ale Companiei de Transport Public Cluj-Napoca S.A., la solicitarea persoanelor, în baza următoarelor documente:

Pensionari Comuna APAHIDA si BACIU abonament gratuit
a) act de identitate cu dovada domiciliului în comuna Apahida/ Baciu – original;
b) adeverința sau chitanța eliberată de Primăria Comunei Apahida/Baciu pentru abonament pensionari;
c) cardul de transport emis anterior (pentru beneficiarii care dețin deja un card de transport).

Pensionari Comuna FLOREȘTI – abonament gratuit
a) act de identitate cu dovada domiciliului în comuna Florești – original;
b) decizia de pensionare / ultimul cupon de pensie – original;
c) cardul de transport (pentru beneficiarii care dețin deja un card de transport).

Pensionari Comuna FELEACU – abonament lunar cu reducere
a) act de identitate cu dovada domiciliului în comuna Feleacu – original;
b) cupon de pensie;
c) cardul de transport (pentru beneficiarii care dețin deja un card de transport).

Persoanele beneficiare ale Legilor nr. 118/1990, nr. 189/2000 și OUG nr. 214/1999 – strămutați, deportați, deținuți politici
a) act de identitate cu dovada domiciliului pe raza județului Cluj- in original și o copie;
b) decizia sau hotărârea de la Casa Județeană de Pensii Cluj – copie (se reține);
c) două copii după ultimul cupon de pensie (se rețin);
d) cardul de transport (pentru beneficiarii care dețin deja un card de transport).

Persoanele cu dizabilități cu domiciliul in Cluj-Napoca sunt invitate să se prezinte la Centrul de vânzare OPERA – Piața Ștefan cel Mare nr. 17-18, pentru încărcarea abonamentelor gratuite, pe baza listelor puse la dispoziție de Direcția de Asistență Socială și Medicală din cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, cu urmatoarele documente:

a) actul de identitate si dovada domiciliului in Cluj-Napoca în original
b) cardul de transport emis anterior (pentru beneficiarii care dețin deja un card de transport).
Persoanele cu dizabilități trebuie să facă o cerere în prealabil la Direcția de Asistență Socială și Medicală din cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, pentru a fi trecute pe listele cu beneficiari.

-Primul card (pentru cei care nu au avut nici un card de transport) se va emite pe loc, gratuit, pe baza cererii de emitere card, pusa la dispozitie la centrul de vanzare.

-Inlocuirea unui card pierdut se face pe loc, contra-cost

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.