Autorul atacului armat de la Cracovia, inspirat de criminalul în masă norvegian Anders Breivik

 

Reuters

Autorul atacului armat care a ucis şase oameni în centrul oraşului Cracovia a accesat site-uri despre criminalul în masă Anders Behring Breivik, autorul masacrului din iulie 2011 din Norvegia, a declarat marţi ministrul justiţiei polonez,

Waldemar Zurek, adăugând că există indicii conform cărora acesta ar fi putut fi influenţat de extremismul de dreapta.

Motivele autorului atacului de la Cracovia, care a decedat în spital după ce a fost împuşcat de poliţie în timpul incidentului, a făcut obiectul unei dispute politice aprinse, după ce ministrul de interne polonez, Marcin Kierwinski, a afirmat sâmbătă, la doar câteva ore de la incident, că acesta a fost influenţat de o ideologie de extremă-dreapta.

Liderul partidului naţionalist de opoziţie „Lege şi Justiţie” (PiS), Jaroslaw Kaczynski, a calificat declaraţia lui Kierwinski drept o „minciună sfruntată”, iar membrii guvernului au părut luni să revină asupra afirmaţiilor iniţiale.

Cu toate acestea, ministrul justiţiei, Waldemar Zurek, a declarat marţi pentru Radio Cracovia că există „un indiciu foarte puternic privind extremismul de dreapta” în spatele acţiunilor suspectului, identificat de procurori drept Michal Oksinski, în vârstă de 24 de ani, care lucra ca muncitor într-o fabrică.

„Este clar că a accesat site-uri referitoare la Anders Breivik”, a declarat Zurek.

În iulie 2011, neonazistul antimusulman Breivik a ucis opt persoane cu o maşină-capcană la Oslo, după care a împuşcat mortal 69 de persoane, majoritatea adolescenţi, într-o tabără de tineret a Partidului Laburist, pe insula Utoya.

Zurek a adăugat că un steag galben cu un şarpe şi inscripţia „Don’t tread on me” („Nu călca pe mine”), cunoscut sub numele de steagul Gadsden, care a fost găsit în camera lui Oksinski, a fost folosit de grupări de extremă-dreapta din Statele Unite.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.