Lucrările la surparea de pe A10, estimate să dureze trei luni

 

Lucrările pentru remedierea degradărilor de pe Autostrada A10 Sebeş-Turda avansează, fiind demarate forajele pentru piloţii care vor consolida terenul din zona kilometrilor 66+300 – 66+500, a anunţat, luni, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.

„Au început deja forajele, iar de mâine încep betonările piloţilor foraţi care vor stabiliza terenul din zona km 66+300 – km 66+500. Principalele lucrări: consolidarea terenului de fundare şi a rambleului, printr-un sistem de piloţi din beton armat şi micropiloţi injectaţi; refacerea terasamentelor afectate şi reconstruirea corpului autostrăzii cu material granular armat cu geogrilă; refacerea structurii rutiere în zonele afectate; refacerea şi completarea sistemelor de drenaj şi evacuare a apelor; înlocuirea parapetului rutier afectat şi refacerea semnalizării”, a scris Pistol, într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook.

Potrivit sursei citate, lucrările sunt executate şi suportate integral de constructor, în perioada de garanţie, fără costuri de la bugetul de stat.

„Durata estimată este de 3 luni şi depinde de condiţiile meteorologice. Pe toată această perioadă, circulaţia pe Calea 1 rămâne închisă între nodurile Unirea şi Turda, cu devierea traficului pe DN1, iar pe Calea 2 se circulă normal”, a punctat şeful CNAIR.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.