Ana Lupaș & S P A T A R U | On Ritual Time Ritual, memorie și continuitate la S.M.A.K. din Gent

Există opere de artă care nu se lasă înțelese într-un singur moment. Ele cer timp, repetare și revenire. Sensul lor se construiește prin gesturile care le-au produs, comunitățile pe care le-au traversat și transformările la care au fost supuse. Pentru Ana Lupaș, una dintre figurile importante ale neoavangardei est-europene, timpul nu este doar o temă, ci o adevărată materie de lucru.

Expoziția Ana Lupaș & S P A T A R U: On Ritual Time, prezentată la S.M.A.K. – Muzeul de Artă Contemporană din Gent, între 10 octombrie 2026 și 21 februarie 2027, reunește lucrări realizate de artistă de-a lungul a aproape șapte decenii și opere semnate de Mircea Spătaru (1937–2011), partenerul său de viață. Curatoriată de Tanja Boon, expoziția este prima prezentare instituțională dedicată Anei Lupaș în Belgia. Alăturarea celor doi artiști deschide o perspectivă asupra unor practici distincte, dar și asupra unei relații personale și profesionale care a traversat mai multe decenii.

Între tradiție și avangardă

Născută la Cluj în 1940, Ana Lupaș și-a dezvoltat practica artistică în România comunistă. Începând cu anii 1960, a explorat tehnici asociate tradițiilor textile – țesutul, cusutul, înnodarea și împletirea –, desprinzându-le de funcția utilitară și decorativă. Aceste practici devin instrumente de investigare a relațiilor dintre corp și materie, individ și comunitate, trecut și prezent. Gesturile transmise între generații sunt transformate într-un limbaj experimental, în care repetiția și acumularea capătă o dimensiune conceptuală. Lucrul manual nu este privit ca simplă îndeletnicire domestică, ci ca o formă de cunoaștere și ca un mod de a păstra memoria unor experiențe colective.

Opera sa intră în dialog cu arta conceptuală, acțiunile artistice și Land Art, fără să abandoneze tradiția, pe care o transformă într-un teren al inovației. Astfel, artista pune sub semnul întrebării opozițiile dintre modernitate și tradiție, avangardă și cultură populară. În loc să reproducă forme moștenite, le reinterpretează și le transferă într-un context artistic nou. Experimentul nu presupune aici ruptura de trecut, ci recuperarea critică a unor practici și sensuri care pot continua să fie relevante în prezent.

Ritualul ca formă de rezistență

Titlul expoziției trimite la timpul ritualic, diferit de cel al progresului liniar. Este un timp ciclic, al revenirii și transmiterii, în care un gest se repetă fără a rămâne identic. În opera Anei Lupaș, ritualul devine o formă de organizare a experienței colective și de transmitere a cunoașterii prin practică.

Un exemplu reprezentativ este Prapori (Funeral Flags), proiect realizat între 1961 și 1964, prezentat la Gent într-un ansamblu monumental de 53 de piese autonome. Inspirate de steagurile funerare, lucrările evocă ritualurile trecerii și comemorării, transformând tehnicile tradiționale în forme artistice prin care memoria devine vizibilă. Ansamblul păstrează referința la o practică ritualică, dar o desprinde de funcția sa inițială, conferindu-i o nouă dimensiune simbolică.

În acest proiect se întâlnesc timpul tradiției și timpul artei: gesturile moștenite sunt păstrate, dar primesc noi interpretări. În contextul politic al României comuniste, autonomia unei asemenea practici poate fi citită și ca formă de rezistență, prin menținerea unor moduri de creație și transmitere a sensului care nu se lasă absorbite de discursurile oficiale. Ritualul devine astfel un spațiu al continuității, dar și al libertății de expresie.

Materia, comunitatea și durată

Ana Lupaș refuză să limiteze opera la un obiect stabil și autonom. Unele dintre proiectele sale au implicat comunități locale și intervenții în afara spațiului instituțional al artei, incluzând procesele, relațiile și documentele care le-au făcut posibile. În aceste lucrări, participarea și durata sunt la fel de importante ca forma finală.

Humid Installation (1970), realizată în aer liber la Mărgău, ilustrează relația directă cu mediul. Umiditatea, vremea și degradarea nu sunt accidente, ci componente ale existenței lucrării. Natura intervine asupra materiei, iar transformarea devine parte a procesului artistic. Opera nu mai poate fi înțeleasă ca un obiect definitiv, ci ca o experiență dependentă de timp și de condițiile în care se desfășoară.

Astfel de practici ridică o întrebare esențială pentru conservarea artei contemporane: ce trebuie păstrat atunci când opera depinde de un proces aflat în continuă transformare? Obiectul, documentația, memoria participanților sau gestul inițial? Uneori supraviețuiește o configurație materială, alteori o arhivă sau o idee care poate fi reactivată în contexte diferite. În cazul Anei Lupaș, această instabilitate nu reprezintă o limită, ci o dimensiune constitutivă a operei. Timpul nu distruge pur și simplu lucrarea, ci participă la definirea ei.

Ana Lupaș și Mircea Spătaru: memoria unei relații

Prezența lucrărilor lui Mircea Spătaru adaugă expoziției o dimensiune personală și comemorativă. Partenerul de viață al artistei, dispărut în 2011, este readus în atenție printr-o relație ale cărei urme continuă să existe prin intermediul artei. Alăturarea lucrărilor nu urmărește să uniformizeze două parcursuri, ci să facă vizibile atât apropierile, cât și diferențele dintre ele.

Curatoarea Tanja Boon subliniază că apropierea dintre cei doi nu presupune neapărat un dialog artistic direct, ci preocupări comune pentru cunoașterea ancestrală, tradițiile spirituale, memoria culturală și transmiterea moștenirii. În viziunea sa, ambii artiști au fost preocupați de efemeritatea vieții, trauma colectivă și posibilitățile experimentului artistic în condiții politice dificile. În timp ce Spătaru a rămas mai apropiat de tradițiile moderniste, Lupaș a făcut pași mai hotărâți către avangardă.

Alăturarea operelor păstrează diferențele dintre practicile celor doi, evocând totodată o relație profesională și afectivă ale cărei urme continuă să lege trecutul de prezent. Lucrările devin martori ai unor vieți intersectate și ai unor experiențe artistice distincte. Memoria relației nu este construită printr-o narațiune biografică, ci prin întâlnirea dintre obiecte, forme și sensibilități.

Prin această primă expoziție instituțională în Belgia, opera Anei Lupaș își afirmă locul în istoria internațională a artei contemporane, contribuind la lărgirea perspectivei asupra neoavangardei est-europene. Expoziția este însoțită de o monografie dedicată artistei, publicată în colaborare de S.M.A.K., Stedelijk Museum din Amsterdam și Kunstmuseum Liechtenstein.

Silvia Suciu

Credite fotografice: Installation view, Ana Lupas & S P A T A R U, On Ritual Time, 2026, S.M.A.K., Ghent. Photo: Dirk Pauwels.