Electoratul din Bulgaria alege dialogul cu Moscova

Preşedinta la final de mandat Iliana Iotova, care pledează pentru dialog cu Moscova pentru a pune capăt războiului din Ucraina, a câştigat duminică alegerile prezidenţiale din Bulgaria, potrivit mai multor sondaje la ieşirea de la urne, relatează AFP, Reuters şi dpa.

Cu un rezultat între 52,5 şi 59% potrivit acestor sondaje, ea îl devansează semnificativ pe rivalul său Andrei Ghiurov, fost prim-ministru interimar susţinut de opoziţia pro-occidentală, care ar fi adunat între 38 şi 44% din sufragii, scrie France Presse.

Reuters, care citează la rândul său două exit-poll-uri, o creditează pe Iotova cu 51% din voturi, şi pe Ghiurov, cu între 43 şi 45%.

Rezultatele finale sunt aşteptate luni, după numărarea tuturor voturilor. Votul s-a încheiat la ora locală 20:00 (18:00 GMT).

Exit-poll-urile estimează rata de participare la între 27 şi 29%, puţin mai mare decât în primul tur de pe 25 octombrie, când s-a înregistrat un record de prezenţă scăzută de 23%.

Asen Vasilev, liderul partidului Continuăm schimbarea, una dintre formaţiunile care l-au susţinut pe Andrei Ghiurov, a recunoscut imediat victoria Ilianei Iotova.

„Să aşteptăm rezultatele definitive. Cred că distanţa va fi mult mai strânsă dar, eu personal, nu mă aştept ca să schimbe câştigătorul”, a declarat el presei, relatează AFP.

Din punctul de vedere al sociologului Boriana Dimitrova, de la institutul Alpha Research, Iotova a convins prezentându-se ca o „preşedintă a păcii”, în contextul în care votul s-a derulat pe fondul îngrijorărilor în materie de securitate, după o serie de atacuri cu drone asupra unor nave comerciale în Marea Neagră.

„Coarda sensibilă a fricii de război a fost exploatată”, a subliniat analista, care constată şi faptul că partidul prim-ministrului Rumen Radev, Bulgaria progresistă, care a susţinut-o pe Iliana Iotova, a reuşit să-şi remobilizeze alegătorii, după un prim tur strâns.

Votul prezidenţial are loc în contextul unei serii de atacuri cu drone asupra unor nave comerciale în largul coastei Bulgariei în ultima lună, care au declanşat condamnări internaţionale şi preocupări privind efectele în creştere ale războiului din Ucraina.

Peste 20 de marinari sunt prezumaţi morţi, iar loviturile au determinat guvernul să caute sprijin din partea aliaţilor pentru a spori securitatea maritimă. Miercuri, o navă container grecească s-a scufundat după ce a fost lovită de drone, reaminteşte Reuters.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.