Zelenski se teme de o „reîmpărţire a sferelor de influenţă” între SUA, Rusia şi China

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat, în declaraţii difuzate miercuri, în legătură cu o „reîmpărţire a sferelor de influenţă” între cele trei mari puteri ale lumii, în contextul unei posibile întâlniri în noiembrie între preşedinţii american Donald Trump, rus Vladimir Putin şi chinez Xi Jinping, relatează AFP.

Întâlnirea tripartită, prima de acest gen între liderii SUA, Rusiei şi Chinei, urmează să aibă loc în marja summitului APEC din noiembrie, a anunţat Moscova. Donald Trump a declarat că susţine o astfel de reuniune.

„Ceea ce ar putea discuta China, Rusia şi Statele Unite nu a fost încă clar stabilit până acum. Chiar nu vrem ca aceasta să se transforme în Ialta 2, 3, 4, cu o reîmpărţire a sferelor de influenţă”, a spus Zelenski.

Conferinţa istorică de la Ialta, la care au participat liderii Uniunii Sovietice, Marii Britanii şi SUA, în perioada 4-11 februarie 1945, a avut loc în fostul palat imperial din Livadia, din peninsula Crimeea, pe malul Mării Negre.

Stalin, Roosevelt şi Churchill au convenit să împartă Germania în patru zone de ocupaţie şi să-i impună plata de reparaţii, pe lângă stabilirea bazelor Organizaţiei Naţiunilor Unite, inclusiv a dreptului de veto în cadrul Consiliului de Securitate, prin care au conturat noua configuraţie a Europei de după război.

Ea a rămas în istorie ca un simbol al marilor puteri care decid soarta naţiunilor mai mici fără participarea lor directă.

Rusia încearcă de ani de zile să obţină de la Statele Unite un acord cuprinzător privind arhitectura de securitate în Europa, în special privind stoparea extinderii NATO în apropierea graniţelor ruse, pe care Moscova o consideră o ameninţare existenţială.

„Cred că Rusia îşi doreşte această întâlnire mai mult ca oricine”, a subliniat Zelenski, îndemnând la evitarea acordării „unui alt avantaj diplomatic major’ Moscovei.

O întâlnire între Rusia şi Ucraina, cu medierea SUA, este prevăzută, de asemenea, să aibă loc în noiembrie în Emiratele Arabe Unite pentru relansarea eforturilor de pace în Ucraina, care au stagnat de la începutul anului.

„Ne-am dori foarte mult ca întâlnirea noastră de la Abu Dhabi să aibă loc înainte” de reuniunea în marja APEC, a declarat preşedintele ucrainean.

Kievul speră mai ales să obţină un armistiţiu maritim pentru a-şi proteja exporturile de cereale, perturbate de atacurile ruseşti din Marea Neagră, precum şi un armistiţiu în sectorul energetic înainte de iarnă. Rusia respinge orice pauză a luptelor înainte de a se ajunge la un acord substanţial.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.