Milioanele de israelieni care îl susțin pe Netanyahu

The New York Times

Pentru mulți observatori ocazionali, rezultatul alegerilor de marți din Israel – în care coaliția de dreapta a premierului Benjamin Netanyahu se confruntă cu o grupare de partide de opoziție – nu ar trebui să lase loc de îndoieli., scrie Michael J. Koplow.

Netanyahu și guvernul său s-au aflat la putere în anii premergători atacurilor teroriste conduse de Hamas din 7 octombrie 2023, precum și în ziua respectivă, când Israelul a suferit cea mai gravă breșă de securitate și cea mai mare pierdere de vieți omenești într-o singură zi din istoria sa. În cei trei ani care au urmat, Israelul s-a aflat într-o stare de război perpetuu: luptând în Gaza fără a reuși să înlăture Hamas și în Liban fără a-și elimina inamicul, gruparea Hezbollah, totul în timp ce a fost implicat în confruntări repetate cu Iranul.

Această situație a dus la crearea unei noi zone de securitate în sudul Siriei, care trebuie patrulată de armata israeliană, și a determinat o creștere constantă a numărului de soldați desfășurați în Cisiordania, în încercarea de a combate atât terorismul palestinian, cât și terorismul tot mai frecvent al coloniștilor israelieni îndreptat împotriva palestinienilor.

Toate acestea și-au pus amprenta asupra israelienilor: mulți au servit sute de zile în unitățile de rezervă, au petrecut nenumărate ore în adăposturi antiatomice în timp ce rachete iraniene, ale grupării Houthi și ale Hezbollah cădeau asupra orașelor israeliene, au fost martorii prăbușirii micilor afaceri și au privit cum Israelul trece de la o criză diplomatică la alta.
Ar părea firesc ca alegătorii să fie mai mult decât pregătiți să se întoarcă împotriva omului sub a cărui conducere s-au petrecut toate acestea. Cu toate acestea, sondajele indică în mod constant că Netanyahu dispune de o bază solidă și loială de susținători, iar partidele care îi compun coaliția se află la egalitate cu cele patru partide evreiești de opoziție. Dacă alegerile se încheie într-un blocaj politic – ceea ce pare a fi cel mai probabil deznodământ –, Netanyahu ar putea rămâne premier în cadrul unui guvern de tranziție, contrazicând astfel previziunile aproape unanime de după 7 octombrie, conform cărora acea catastrofă ar fi însemnat sfârșitul definitiv al lungii sale cariere politice.

Reziliența politică a lui Netanyahu se bazează, parțial, pe baza de susținători pe care a cultivat-o – similară cu sprijinul neclintit de care beneficiază președintele Trump din partea nucleului său dur (mișcarea MAGA) –, dar și pe o narațiune abil construită despre succesele tot mai mari ale Israelului, o retorică ce rezonează cu un segment larg al populației israeliene. Mesajul său nu este unul despre trei ani de războaie nerezolvate și provocări tot mai mari. Dimpotrivă, el susține că Israelul a câștigat — și că se află pe drumul spre victorii și mai însemnate. În tabloul pe care îl conturează, Israelul controlează acum cea mai mare parte a Fâșiei Gaza, cu acordul comunității internaționale; a alungat gruparea Hezbollah din sudul Libanului; a contribuit la căderea lui Bashar al-Assad în Siria, blocând astfel „podul terestru” al Iranului prin Levant; și, cel mai important, a acționat în coordonare cu Statele Unite pentru a distruge instalațiile nucleare iraniene și a elimina conducerea de vârf a Iranului. În viziunea lui Netanyahu, acestea sunt realizări fără precedent, pe care puțini le considerau posibile și pe care doar el a fost capabil să le înfăptuiască.

Pentru mulți israelieni, acest mesaj este convingător. Pentru prima dată în aproape două decenii, rachetele lansate din Gaza nu mai terorizează populația din sudul Israelului. Nordul țării nu mai este supus zilnic atacurilor cu rachete și drone ale Hezbollah. Israelul a rezistat unor valuri succesive de atacuri cu rachete balistice și de croazieră din partea Iranului, ripostând însă cu o forță mult mai mare, provocând daune uriașe programului nuclear și capacităților militare iraniene. Amenințarea constituirii unui stat palestinian — care ar fi putut servi drept rampă de lansare pentru atacuri teroriste pe teritoriul israelian — pare acum mai îndepărtată ca niciodată. Când Netanyahu afirmă că Israelul este, în prezent, mai sigur și mai protejat decât a fost vreodată, alegătorii israelieni care îl susțin dau aprobator din cap.

Totodată, Netanyahu a făcut tot posibilul pentru a semăna îndoieli cu privire la responsabilitatea sa și a guvernului său pentru evenimentele din 7 octombrie. Într-o retorică ce amintește de discursul politic de dreapta din Statele Unite din ultimul deceniu, tabăra lui Netanyahu susține existența unei „conspirații a statului paralel” („deep state”), care ar cuprinde armata, serviciile de securitate, birocrația și sistemul judiciar. Cele mai grave acuzații sugerează că acești actori ar fi știut că atacul din 7 octombrie va avea loc, dar l-ar fi lăsat intenționat în necunoștință de cauză pentru a-i provoca căderea politică; la rândul său, Netanyahu susține că tragedia din 7 octombrie ar fi putut fi evitată dacă ar fi fost trezit mai devreme.
Încurajând acest haos de dezinformare, el își consolidează baza politică, alimentând neîncrederea față de elitele care, chipurile, controlează aparatul de informații și securitate. Procedând astfel, el nu doar că a atenuat avantajul uriaș pe care opoziția îl avea, în mod firesc, în chestiunea responsabilității pentru evenimentele din 7 octombrie, dar, printr-o mișcare îndrăzneață, a inversat complet situația.

Această campanie electorală a scos în evidență, la capacitate maximă, abilitățile politice ale domnului Netanyahu. Pentru alegătorii israelieni de dreapta – care îi sunt fideli de decenii și au încredere în promisiunile sale de a consolida forța Israelului, de a respinge presiunile pentru crearea unui stat palestinian și de a-i proteja de elitele liberale – el pare să își respecte angajamentele. Deși 7 octombrie rămâne un eveniment devastator, aceștia refuză să îi atribuie responsabilitatea domnului Netanyahu sau să admită că Israelul a pierdut mai mult decât a cîștigat.

Domnul Netanyahu are în continuare o misiune dificilă de îndeplinit. Niciun sondaj credibil nu indică faptul că partidul său ar fi aproape de a putea forma singur un nou guvern; în schimb, opoziția are la dispoziție modalități de a prelua puterea — prin alianțe cu partidele arabe, dornice să susțină pe oricine altcineva în afară de domnul Netanyahu — opțiuni pe care el nu le are.

Însă domnul Netanyahu este supraviețuitorul politic prin excelență. Dacă va reuși să rămână în joc și să continue lupta, nu ar trebui să mire pe nimeni faptul că milioane de israelieni îi rămân în continuare alături.

HINT

Într-o retorică ce amintește de discursul politic de dreapta din Statele Unite, tabăra lui Netanyahu susține existența unei „conspirații a statului paralel”, care ar cuprinde armata, serviciile de securitate, birocrația și sistemul judiciar, actori care ar fi știut că atacul din 7 octombrie va avea loc, dar l-ar fi lăsat intenționat în necunoștință de cauză pentru a-i provoca căderea politică

HINT

Dacă alegerile se încheie într-un blocaj politic – ceea ce pare a fi cel mai probabil deznodământ –, Netanyahu ar putea rămâne premier în cadrul unui guvern de tranziție, contrazicând astfel previziunile aproape unanime de după 7 octombrie, conform cărora acea catastrofă ar fi însemnat sfârșitul definitiv al lungii sale cariere politice.

AUTOR

Dr. Michael J. Koplow este director de politici în cadrul Israel Policy Forum și cercetător principal la Shalom Hartman Institute of North America.