Peste 2.700 de elevi din Cluj-Napoca decid cum vor fi investiți 375.000 de lei în școlile lor

Un număr de peste 2.700 de elevi din 15 unități de învățământ din Cluj-Napoca participă la ediția din 2026 a programului Com’ON School, prin care își pot propune și vota proiecte pentru îmbunătățirea școlilor în care învață. Fiecare școală va beneficia de un buget de 25.000 de lei, suma totală alocată implementării inițiativelor câștigătoare fiind de 375.000 de lei. Votul va avea loc în 26 noiembrie, iar proiectele selectate vor fi realizate în prima jumătate a anului 2027.

Procesul le oferă elevilor ocazia de a identifica problemele din comunitatea școlară, de a propune soluții și de a decide prin vot care dintre idei vor fi puse în practică. Programul urmărește implicarea directă a copiilor în luarea deciziilor care privesc mediul în care învață.

Potrivit organizatorilor, inițiativa are un impact mai larg decât numărul elevilor implicați direct. Primarul Emil Boc a precizat că programul ajunge indirect la peste 10.000 de elevi din cele 15 școli participante.

25.000 de lei pentru fiecare școală

Fiecare școală își va desfășura propriul proces participativ, cu propuneri și voturi distincte. Nu există o competiție între unitățile de învățământ, iar ideile vor concura exclusiv în cadrul comunității școlare din care provin.

Inițiativele elevilor pot viza amenajarea unor spații de relaxare și socializare, achiziția unor dotări educaționale sau sportive de mică amploare, proiecte artistice și creative, activități comunitare, amenajarea spațiilor verzi sau alte intervenții menite să îmbunătățească experiența școlară.

Proiectele câștigătoare urmează să fie implementate în perioada ianuarie–iunie 2027, astfel încât elevii să poată vedea rezultatele deciziilor luate împreună.

„Democrația se învață și se construiește prin participare, iar acest lucru trebuie să înceapă încă de pe băncile școlii. Com’ON School le oferă elevilor oportunitatea de a înțelege că vocea lor contează, că pot lua decizii și, mai ales, că ideile lor pot deveni realitate”, a declarat primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

Edilul a subliniat că programul le oferă tinerilor resurse concrete pentru a transforma propunerile în proiecte și pentru a înțelege responsabilitatea implicării civice.

Votul, programat pentru 26 noiembrie

Programul este deja în desfășurare. În prima etapă, elevii celor 106 clase participante au luat parte la sesiuni de identificare a nevoilor din școli, discutând despre aspectele care funcționează bine și despre schimbările pe care și le-ar dori.

În perioada 2–13 noiembrie, ideile vor fi dezvoltate în cadrul unor workshopuri organizate în toate cele 15 unități de învățământ, cu sprijinul facilitatorilor Com’ON. Propunerile vor fi analizate și transformate în inițiative concrete, care vor putea intra ulterior în procesul de vot.

Votul este programat pentru 26 noiembrie 2026 și se va desfășura online, pe platforma school.comoncluj.ro. Toți elevii din școlile participante, de la clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a, vor putea vota proiectul pe care îl doresc implementat în propria unitate de învățământ. În fiecare școală, propunerea care va obține cele mai multe voturi va fi selectată pentru finanțare.

15 școli participă la ediția din 2026

În program sunt incluse următoarele unități de învățământ din Cluj-Napoca: Școala Gimnazială „Alexandru Vaida-Voevod”; Școala Gimnazială „Horea”; Școala Gimnazială „Traian Dârjan”; Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu”; Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși”; Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu”; Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu”; Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu”; Școala Gimnazială „Ion Creangă”; Școala Gimnazială „Octavian Goga”; Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”; Școala Gimnazială „Emil Isac”; Școala Gimnazială „Ioan Bob”; Liceul Teoretic „Apáczai Csere János”; Liceul Unitarian „János Zsigmond” (JZSUK)

Programul, lansat în 2025, a fost premiat la Gala Societății Civile

Com’ON School a fost lansat în 2025, ca proiect-pilot, în trei unități de învățământ din Cluj-Napoca: Liceul Teoretic „Brassai Sámuel”, Școala Gimnazială „Octavian Goga” și Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu”. În cadrul primei ediții au fost propuse 17 inițiative, iar participarea la vot a variat între aproximativ 58% și 78%.

În 2026, proiectul-pilot a primit Premiul pentru Impact Social, la categoria Comportament Civic și Participare Publică, în cadrul celei de-a 24-a ediții a Galei Societății Civile, organizată la București pe 5 octombrie.

Com’ON School Cluj-Napoca 2026 este organizat de Grupul PONT, în parteneriat cu Federația Tinerilor din Cluj și Primăria municipiului Cluj-Napoca, cu implicarea Inspectoratului Școlar Județean Cluj și a celor 15 unități de învățământ participante. Programul beneficiază de sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, iar dezvoltarea inițiativei Com’ON este susținută de Fondation Botnar.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.