Darius Rus, tânărul pasionat de știință care a crescut la Londra, dar învață la UBB

Născut și crescut la Londra, într-o familie de români stabiliți în Marea Britanie, Darius Daniel Rus a ales să își urmeze studiile universitare la Universitatea Babeș-Bolyai. O decizieA motivată inițial de considerente financiare s-a transformat într-un parcurs academic remarcabil: a absolvit specializarea Biochimie ca șef de promoție, a urmat un masterat în Biotehnologii Moleculare și, în prezent, este doctorand la Școala Doctorală de Biologie Integrativă a UBB, informează reprezentanții UBB.

Darius a ajuns în România pentru a studia în anul 2021 și primul examen important a fost cel de competență lingvistică. În timp ce engleza o stăpânea din școală, limba română o vorbea doar în familie și a trebuit să se pregătească intens pentru a intra la facultate, apelând la aplicația Duolingo.

În liceu, lui Darius pasiunea pentru știință i-a fost stimulată de către profesoara de chimie care l-a încurajat să participe la o olimpiadă națională, a mărturisit tânărul reprezentanților UBB.

Iar la UBB, un rol decisiv în dezvoltarea sa profesională l-a avut dr. Vlad Toma, care i-a remarcat potențialul și l-a invitat să se implice în activități de cercetare. Sub îndrumarea acestuia, Darius a început să lucreze în laborator și să participe la proiecte interdisciplinare,

„După o primă încercare nereușită, a obținut o bursă specială de cercetare științifică a universității, în cadrul unui proiect ale cărui rezultate au fost valorificate inclusiv prin publicarea unui articol științific. Interesele sale se concentrează asupra cercetărilor cu aplicații în domeniul sănătății umane, abordând teme precum cancerul, diabetul și mecanismele biologice complexe. Printre realizările sale se numără dezvoltarea unei metode de determinare cantitativă a glucozei din probe biologice, pornind de la reacții chimice descrise în literatura științifică din deceniile trecute. Rezultatele acestei cercetări au fost, de asemenea, publicate”, anunță aceiași reprezentanți.

„Există și dorința de a fi la frontiera cunoașterii”, a spus Darius, interesul său pentru cercetare  venind atât din dorința de a descoperi ceva nou, cât și din perspectiva de a contribui la îmbunătățirea vieții oamenilor.

În prezent, își desfășoară activitatea doctorală în cadrul unui proiect care reunește biologia, biochimia și științele medicale. Proiectul include și o colaborare cu Universitatea Cambridge, prin Departamentul de Clinical Neurosciences.

Viitorul rămâne deschis pentru Darius, este conștient că Marea Britanie oferă mai multe oportunități pentru o carieră în cercetare, dar simte și o responsabilitate față de România, țara care a investit în formarea sa universitară.

În afară de performanțele academice, tânărul cercetător își dorește să îi inspire și pe alții să își descopere și să își urmeze pasiunile. „Mi-ar plăcea să rămână această imagine despre mine: un om curios, pasionat, care și-a iubit munca și a reușit să aprindă aceeași flacără și în alte persoane”, a spus Darius.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.