Doi eroi ai democrației despre America

The New York Times

Săptămâna trecută m-am aflat în Grecia, participând la Forumul pentru Democrație de la Atena — o reuniune a experților în democrație și a activiștilor din întreaga lume — așa că m-am gândit mult la privilegiul și responsabilitatea care însoțesc viața într-o democrație, rememorează Thomas L. Friedman.

În fiecare dimineață luam micul dejun la restaurantul de pe acoperișul hotelului, de unde se vedea Partenonul — emblematicul templu grecesc construit în secolul al V-lea î.Hr., în perioada de apogeu a democrației ateniene. Și, în fiecare dimineață, chelnerița mă întreba: „Aveți vreo alergie?”

În fiecare dimineață îmi mușcam limba ca să nu spun: „Ei bine, dacă tot întrebați, am două alergii — dar sunt politice, nu biologice. Am o alergie la activismul online leneș și pur demonstrativ, de genul «Hei, am scris un tweet despre asta» sau «Hei, am postat pe pagina mea de Facebook mesajul vedetei mele pop preferate prin care condamnă Israelul, așa că lăsați-mă în pace». Dar am și o alergie la lipsa oricărui activism atunci când propria democrație este în joc, de genul «Hei, firma mea de avocatură are multe afaceri cu guvernul federal — a trebuit să facem o înțelegere cu Trump».”

Ceea ce m-a făcut să reflectez serios asupra alergiilor mele politice a fost discuția cu doi vechi prieteni din Orientul Mijlociu. Amândoi și-au asumat riscuri personale enorme pentru a spune adevăruri incomode și pentru a lupta pentru dreptul de a vota în cadrul unor alegeri libere și corecte. Prin urmare, sunt contrariați de faptul că atât de mulți americani rămân pasivi în fața celei mai mari amenințări la adresa democrației noastre din timpul vieții mele — disponibilitatea președintelui Trump de a încălca regulile pentru a-și păstra puterea.

Una dintre aceste curajoase activiste pentru democrație este Tawakkol Karman, prima persoană din Yemen și prima femeie arabă care a câștigat Premiul Nobel pentru Pace. Ea a primit distincția pentru rolul său de lider în mișcarea nonviolentă din timpul Primăverii Arabe în Yemen, militând pentru democrație, drepturile femeilor și libertatea de exprimare. Karman a jucat un rol esențial în revolta pașnică din 2011 care a dus la înlăturarea lui Ali Abdullah Saleh, liderul autoritar care a condus Yemenul de Nord începând cu 1978 și Yemenul unificat din 1990 până în 2012.

În timp ce beam o cafea la Forumul pentru Democrație (organizat în colaborare cu The New York Times), Karman mi-a mărturisit că a fost șocată să vadă cât de ușor s-au conformat firmele de avocatură, universitățile și chiar unele instituții media din SUA cerințelor politice ale lui Trump, fără a opune rezistență.

„Pentru mine”, a spus Karman, „ca persoană care s-a opus dictaturii, care știe cum funcționează aceasta și ce a fost nevoie pentru a ne elibera țara de sub dictatură, totul începe atunci când șeful statului controlează mass-media, o acuză de minciună și o discreditează – iar apoi nu respectă statul de drept, iar instituțiile lucrează exclusiv în interesul său și al familiei sale.”

Declanșatorul revoluției democratice din Yemen a fost momentul în care președintele Saleh „și-a plasat fiul și familia în cele mai importante instituții”, a adăugat Karman. „A atacat sistemul judiciar și l-a golit de conținutul său real. A scăpat de orice răspundere grație imunității și a intervenit în activitatea Parlamentului și a instituțiilor legitime. Iar acum văd toate aceste lucruri întâmplându-se în Statele Unite. Ce înseamnă asta?”

Cel mai periculos lucru într-o democrație, a spus ea, este momentul în care începi să te întrebi: „Dacă fac asta, ce mi se va întâmpla? Ce-mi va face liderul?” Fie că ești jurnalist, student sau profesor, începi să-ți pui astfel de întrebări. Asta își dorește dictatorul: „să răspândească frica”, a spus ea. „Iar atunci când avocații nu-și fac treaba, când jurnaliștii nu-și fac treaba, când universitarii nu-și fac treaba, când toți cântăresc bine lucrurile înainte de a face sau a spune ceva, acesta este modul dictatorului de a controla narațiunea.”

Cu toate acestea, Karman nu și-a pierdut speranța în America. „Am ținut un discurs în Dakota de Nord”, mi-a spus ea. „Erau acolo mulți oameni conservatori. M-au primit cu mare căldură. Le-am spus: «Nu credeți că sunteți divizați pentru că aveți în voi spiritul dezbinării. Motivul este că cineva vrea să vă dezbine prin discursul urii». Oamenii au fost profund emoționați.”
M-am întâlnit pentru prima dată cu Karman la Sanaa, capitala Yemenului, în 2013, când am mers să observ procesul amplu de dialog național din această țară. La el au participat partide noi, tineri, femei, islamiști, reprezentanți ai triburilor, precum și locuitori din nordul și sudul țării, cu scopul de a redacta o nouă constituție și de a organiza alegeri prezidențiale. Procesul s-a prăbușit în septembrie 2014, când mișcarea Houthi a preluat controlul asupra orașului. Houthi – o grupare șiită din nordul Yemenului – erau susținuți de Iran și aliați cu forțele loiale lui Saleh. Preluarea puterii de către Houthi a aruncat Yemenul într-un război civil catastrofal, din care țara nu a reușit încă să iasă.

În prezent, Karman călătorește în întreaga lume pentru a promova democrația prin intermediul fundației sale, colaborând totodată zilnic cu susținători din Yemen în încercarea de a recupera democrația țării din sfera de influență a Iranului.
„Ceea ce avem nevoie din partea lumii este să fie alături de poporul yemenit și să se opună proiectului Iranului de a controla strâmtoarea Bab al-Mandab prin intermediul miliției Houthi”, a spus ea, referindu-se la strâmtoarea situată la intrarea în Marea Roșie. „Dacă Iranul, prin intermediul grupării Houthi care acționează în numele său, reușește să preia controlul asupra Bab al-Mandab – pe lângă influența pe care o exercită deja asupra strâmtorii Ormuz, consecințele pentru securitatea globală ar putea fi chiar mai periculoase decât situația în care Iranul ar deține o bombă nucleară. Aceasta este lupta Yemenului pentru libertate, democrație și suveranitate, dar este și lupta lumii întregi pentru pace, securitate și libertatea comerțului global.”

În timp ce mă aflam la Atena, un activist palestinian pentru democrație din Ierusalimul de Est, Samer Sinijlawi, mi-a semnalat o problemă similară, trăgând un semnal de alarmă. Sinijlawi conduce „Masar Jadid” (Noua Cale), unul dintre numeroasele partide noi care aspiră la locuri în cadrul alegerilor pentru Consiliul Legislativ Palestinian — primele alegeri de acest gen din ianuarie 2006.

Da, oameni buni, urmează trei alegeri majore care vor modela viitorul Orientului Mijlociu: cele din Israel, pe 27 octombrie, cele din SUA, pe 3 noiembrie, și primele alegeri legislative ale Autorității Palestiniene din ultimele două decenii, programate pentru 28 noiembrie. Din păcate, există forțe în jurul conducerii Autorității care fac presiuni pentru o nouă amânare a acestor alegeri. Sinijlawi m-a îndemnat să transmit lumii întregi: „Nu lăsați să se întâmple asta”. (Cel puțin șapte partide au depus liste de candidați pentru cele 132 de locuri din consiliu.)

Este o adevărată gură de aer proaspăt să discuți cu cineva precum Sinijlawi. El înțelege că, indiferent câte mitinguri au loc în Europa sau America sub sloganul „Eliberați Palestina”, singurul lucru care va duce cu adevărat la acest rezultat este un guvern și un legislativ palestinian legitime, alese în mod liber, pregătite și capabile să fie parteneri în cadrul soluției bazate pe coexistența a două state.

Amânarea repetată a alegerilor legislative palestiniene în Cisiordania, Gaza și Ierusalimul de Est „a întărit argumentul Hamas conform căruia schimbarea nu poate fi obținută niciodată prin mijloace democratice sau pașnice”, scria Sinijlawi într-un articol publicat pe 18 septembrie în The Jerusalem Post, în care îi cerea președintelui Trump să susțină alegerile palestiniene. „Când urnele de vot rămân închise, extremiștii oferă alte tipuri de cutii — pline cu arme, funeralii și promisiuni false. Nu trebuie să repetăm ​​această greșeală.” El a afirmat că partidul său atrage sprijinul alegătorilor palestinieni înregistrați — femei și studenți, profesioniști, cadre universitare, antreprenori și persoane care intră pentru prima dată în viața politică, inclusiv tineri din Gaza care locuiesc în corturi.

„Susținem un stat palestinian demilitarizat, integrarea economică regională și o soluție negociată bazată pe două state, care să le ofere palestinienilor libertate și demnitate, asigurând în același timp securitatea israelienilor”, a scris Sinijlawi.
Palestinian din Ierusalimul de Est, Sinijlawi vorbește atât araba, cât și ebraica. Și-a însușit ebraica în mare parte în timpul celor cinci ani petrecuți într-o închisoare israeliană, după ce fusese arestat în adolescență, în timpul Primei Intifade. El mi-a spus: „Cred că între 70% și 80% dintre israelieni, dacă ar fi convinși că pot trăi în siguranță alături de un stat palestinian, ar prefera un Israel mai mic, democratic și evreiesc, în detrimentul unui Israel «mare» care nu ar fi nici evreiesc, nici democratic — și care ar trăi într-o stare de insecuritate permanentă”.

Nu există nicio modalitate de a exercita presiuni asupra israelienilor, a explicat Sinijlawi; „singura cale este să-i convingem”.
„Noi, palestinienii, continuăm să negăm legăturile istorice ale evreilor cu acest pământ”, a continuat el. „În schimb, trebuie să trecem de la întrebarea «cine aparține și cine nu aparține acestui pământ» la întrebarea «cum aparținem amândoi acestui pământ».” Acesta este un aspect pe care eu și Sinijlawi îl avem în comun de multă vreme: între râul Iordan și Marea Mediterană trăiesc peste șapte milioane de evrei și peste șapte milioane de palestinieni — și niciunii dintre ei nu vor pleca de acolo. Singura soluție este cea a două state — indiferent cât timp va dura realizarea ei.

Iar persoana care înțelege cel mai bine forța acestei logici este premierul Benjamin Netanyahu. De ce credeți că a făcut din consolidarea Hamas în Gaza o prioritate majoră pe parcursul celei mai mari părți a mandatului său de premier? A vrut să mențină diviziunea față de palestinienii moderați din Cisiordania și Ierusalimul de Est, care au acceptat acordurile de pace de la Oslo. Netanyahu știe ce s-ar întâmpla dacă s-ar forma o conducere palestiniană legitimă, unită și incoruptibilă — una care ar fi învățat din greșelile trecutului. Întreaga lume ar insista ca Israelul să negocieze cu aceasta o soluție bazată pe două state. Nu se va întâmpla mâine, dar voi continua să susțin fiecare voce care pledează pentru acest lucru. Alternativa este un război fără sfârșit.

Ceea ce admir la Tawakkol Karman și Samer Sinijlawi este faptul că știu să renunțe la Facebook și să treacă la acțiune directă — să lupte cu adevărat pentru democrație, nu doar să arunce cu sloganuri, care nu sunt decât un substitut atât pentru gândire, cât și pentru acțiune. Așa eram noi, în America. Eram un model pentru lume în această privință.
Dacă a existat vreodată un moment potrivit pentru a reveni la acel spirit, acela este acum. Totul începe cu votul din 3 noiembrie și cu mobilizarea altora la urne — pentru orice candidat care pune loialitatea față de instituțiile noastre democratice mai presus de loialitatea față de o singură persoană.

AUTOR

Thomas L. Friedman este editorialistul publicației pe teme de politică externă. S-a alăturat ziarului în 1981 și a câștigat trei premii Pulitzer.