Săptămâna celui mai cunoscut târg din Transilvania

 

Cel mai vechi și popular eveniment comercial din Transilvania, Târgul de la Negreni, se redeschide în acest an, urmând să se desfășoare pe parcursul a patru zile.

Din Evul Mediu încoace, târgul reunește negustori și mușterii din toate colțurile țării (dar și de prin străinătate). Târgul a devenit de-a lungul secolelor un adevărat fenomen cultural.

Târgul are loc, ca de obicei, în a doua săptămână a lunii octombrie, în localitatea clujeană Negreni. Târgul se va desfășura pe platoul de lângă Crișul Repede, până duminică 11 octombrie.

Renumit în zonă încă din perioada medievală, târgul era menționat, în anul 1815, în „Calendarul târgurilor”. Ca eveniment important în viața rurală, târgul avea în trecut rolul de a le asigura moților alimente și produse pentru sezonul de iarnă, oferindu-le totodată cadrul potrivit pentru comercializarea propriilor produse.

În ultimii ani, târgul a fost un melanj neobișnuit de antichități, de cusături și porturi populare, farfurii pictate, mobilier de epocă, timbre, cărți, oale, produse alimentare, păpuși de porțelan, biciclete, statuete și alte obiecte decorative sau haine.

Satul este aşezat pe drumul european E60, la 10 km de Piatra Craiului, spre Cluj. Târgul este asemănător cu Târgul Coaselor din luna iunie, dar se intinde pe o suprafaţă mult mai mare, avâd şi un sortiment mult mai bogat de obiecte. Acesta are două părţi, una în care se vând obiecte noi de uz general, haine, încălţăminte. O importanţă mai mare are cealaltă parte unde se pot găsi diferite vechituri, de exemplu: port popular, cusături, farfurii pictate, cărţi, mobilier, scule, picturi, etc. Cei interesaţi pot petrece mai multe zile plimbănduse între aceste obiecte. Târgul se bucură de o popularitate foarte mare având oaspeţi din Ungaria, Europa de Vest, chiar şi din America.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.