UBB contribuie cu 4 milioane de lei din fonduri proprii pentru transportul gratuit al studenţilor

Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca a informat, miercuri, că a alocat pentru anul universitar care începe în această toamnă suma de 4 milioane de lei din venituri proprii pentru asigurarea transportului public gratuit sau cu tarif redus studenţilor săi.

„Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) continuă şi în anul universitar 2026-2027 măsurile de susţinere a propriilor studenţi, alocând aproximativ 4 milioane de lei din venituri proprii pentru asigurarea transportului public gratuit sau cu tarif redus. În data de 21 septembrie 2026, conducerea UBB a aprobat suplimentarea fondurilor necesare încheierii contractului cu Compania de Transport Public Cluj-Napoca, prin care studenţii UBB vor beneficia de transport gratuit sau cu tarif redus pe rutele din municipiul Cluj-Napoca şi din Zona Metropolitană. Valoarea totală a contractului este de aproximativ 9 milioane de lei. Peste 8 milioane de lei sunt asigurate prin intermediul UBB: aproximativ jumătate provin din fondurile alocate în baza contractelor încheiate cu ministerul de resort, iar aproximativ 4 milioane de lei reprezintă contribuţia Universităţii din venituri proprii. Restul de 10% din valoarea contractului va fi decontat de Primăria Municipiului Cluj-Napoca”, se arată într-un comunicat de presă transmis de conducerea UBB.

Potrivit sursei citate, efortul financiar asumat de UBB pentru susţinerea transportului studenţilor a crescut semnificativ în ultimii ani.

„Având asumată o ‘Platformă Umanistă’ şi un angajament pentru o ‘Excelenţă Incluzivă’ , la UBB atenţia acordată oamenilor este pe primul loc. Universitatea noastră a crescut sustenabil şi raţional, în ultimii ani, investiţiile din resurse proprii – atât cât ne permitem, pentru a evita blocajele financiare – nu doar în dezvoltarea infrastructurii academice, esenţială pentru calitatea educaţiei şi cercetării, ci mai ales în oameni: prin creşteri salariale în zona administrativă, salarizare diferenţiată în zona academică şi resurse suplimentare destinate studenţilor. UBB devine astfel nu doar o universitate angajată programatic în excelenţa academică, ci şi una dintre universităţile din ţară cu unul dintre cele mai ample sisteme de suport social pentru propria comunitate”, a declarat rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, citat în comunicat.

Astfel, media anuală a contribuţiei din veniturile proprii ale UBB în ultimii trei ani universitari pentru a susţine această măsură de sprijin a studenţilor este de aproximativ trei ori mai mare decât media anuală înregistrată în perioada 2019-2023, mai precizează sursa citată.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.