Ciobanii își câștigă în stradă dreptul să-și vândă mieii

Europarlamentarul clujean Daniel Buda anunță că Planul de Acțiune al României pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine a fost aprobat de Comisia Europeană, după ce documentul a fost transmis de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Potrivit autorității, planul a fost aprobat fără modificări de reprezentanții celor 27 de state membre.

Buda susține că aprobarea reprezintă „un pas decisiv” către reluarea exporturilor și afirmă că a susținut la Bruxelles interesele crescătorilor de animale.

„Știu că mulți dintre dumneavoastră ați fost sceptici atunci când am spus că exporturile se vor relua în cel mult o lună. Unii chiar m-ați criticat, cu prietenie, pentru această afirmație. Astăzi însă avem confirmarea”, a transmis Daniel Buda.

Planul aprobat prevede o strategie diferențiată de vaccinare, în funcție de riscul epidemiologic. Pentru județele Tulcea și Constanța, considerate zonă de risc ridicat, este prevăzută vaccinarea împotriva pestei micilor rumegătoare (PMR) și a variolei ovine și caprine (VOC). În restul țării, vaccinarea se va face exclusiv împotriva VOC, astfel încât statutul României de teritoriu liber de PMR să fie menținut în zonele neafectate.

Pentru aplicarea planului, România beneficiază de 1,3 milioane de doze de vaccin puse la dispoziție gratuit de Comisia Europeană: un milion pentru variola ovină și caprină și 300.000 pentru pesta micilor rumegătoare.

Mai sunt pași până la reluarea efectivă a exporturilor

Aprobarea planului nu înseamnă însă că exporturile de animale vii se reiau imediat. ANSVSA precizează că mai sunt necesare adoptarea unei noi decizii oficiale a Comisiei Europene, activarea acordurilor comerciale cu țările terțe și demararea campaniei naționale de vaccinare.

Autoritățile române susțin că au fost deja încheiate acorduri pentru exporturi în condiții de vaccinare cu mai multe state, printre care Arabia Saudită, Iordania, Maroc, Tunisia, Israel și Libia.

„Mai sunt etape de parcurs până la primul vapor plecat, dar rămânem cu toții implicați până la capăt!”, a transmis Buda.

Europarlamentarul le-a mulțumit ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Tánczos Barna, președintelui ANSVSA, Alexandru Bociu, precum și comisarului european Olivér Várhelyi pentru implicarea în acest proces.

„Pentru fermieri, aceasta nu este doar o decizie administrativă. Înseamnă șansa de a-și vinde animalele la prețuri corecte, de a-și salva fermele și de a nu pierde munca unei vieți”, a afirmat Buda.

Tanczos: Continuăm demersurile diplomatice pentru reluarea exporturilor de ovine şi caprine

Aprobarea de către Comisia Europeană a Planului de Acţiune al României, transmis de ANSVSA pentru deblocarea exporturilor de ovine şi caprine este o decizie extrem de importantă, pentru că reprezintă primul pas necesar către reluarea comerţului internaţional în acest sector, a transmis, sâmbătă, ministrul interimar al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna.

„Continuăm demersurile diplomatice pentru adoptarea următoarelor decizii necesare reluării exporturilor de ovine şi caprine, iar ANSVSA trebuie să implementeze într-un mod profesionist Planul de Acţiune”, a notat Tanczos Barna, pe pagina sa de Facebook.

Ministrul Agriculturii a precizat că, în convorbirea pe care a avut-o vineri, în sistem de videoconferinţă, cu comisarul european pentru sănătate şi bunăstarea animalelor, Oliver Varhelyi, a prezentat măsurile luate de România pentru combaterea pestei micilor rumegătoare şi a variolei ovine, a susţinut importanţa adaptării regulilor europene pentru a permite exportul animalelor vaccinate şi le-a mulţumit experţilor Comisiei Europene pentru colaborarea din ultimele luni.

Planul de Acţiune a fost transmis pe 11 septembrie Comisiei Europene pentru deblocarea exporturilor de ovine şi caprine. Acesta prevede, printre altele, administrarea diferenţiată a 1,3 milioane de vaccinuri obţinute cu titlu gratuit de la forul european, a informat anterior Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Potrivit unui comunicat de presă al ANSVSA, soluţia aprobată protejează şi nu afectează în niciun fel exporturile de carcase şi produse din lapte, datorită aplicării schemei complete de imunizare exclusiv în cele două judeţe din Dobrogea.

Mai mult decât atât, concomitent cu aprobarea planului, ANSVSA a securizat şase pieţe terţe de export în condiţii de vaccinare în schemă completă, prin semnarea de tratate internaţionale cu Arabia Saudită, Iordania, Maroc, Tunisia, Israel şi Libia. În paralel, alte şapte acorduri similare se află în curs de negociere avansată, garantând un spectru larg de debuşee comerciale imediat ce noul statut epidemiologic devine activ.

Oierii au protestat marţi în Piaţa Victoriei, principalele nemulţumiri fiind legate de gestionarea focarelor pestă sau variolă ovină şi măsurile care duc la sacrificarea animalelor, dar şi de interzicerea exporturilor la oi şi capre din cauza pestei micilor rumegătoare.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.