Începe depunerea dosarelor pentru funcțiile de director și director adjunct în școli

Depunerea dosarelor de înscriere la concursul pentru ocuparea funcţiei de director sau director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat începe luni şi se încheie pe 2 octombrie, fiind vorba de peste 7.800 de posturi vacante.

Conform Ministerului Educaţiei şi Cercetării, la concurs pot participa cadre didactice titulare în învăţământul preuniversitar, cu o vechime în învăţământ de minimum 5 ani.

Pe 13 octombrie se desfăşoară proba pentru evaluarea de competenţe, în cadrul căreia se testează capacităţile şi aptitudinile personale ale candidatului, şi vor fi afişate rezultatele.

Proba scrisă este programată pe 20 octombrie, iar rezultatele vor fi comunicate în aceeaşi zi.

Evaluarea administrativă a proiectelor planurilor manageriale şi a proiectelor planurilor de acţiune de către comisiile de interviu se face între 21 octombrie şi 4 noiembrie.

Interviul va fi susţinut de candidaţi în perioada 12 – 27 noiembrie.

Rezultatele finale ale concursului vor fi afişate pe 9 decembrie.

Toate condiţiile care trebuie îndeplinite cumulativ pentru înscrierea la concurs sunt prezentate pe site-ul ministerului.

Pe 2 septembrie, ministrul interimar al Educaţiei, Mihai Dimian, a îndemnat cadrele didactice să se pregătească în vederea concursului pentru cele peste 7.800 de posturi vacante de directori şi directori adjuncţi, susţinând că „trebuie să ieşim din cultura provizoratului directorilor”.

„Ştiu că un astfel de concurs presupune un efort considerabil, dar şcoala românească are nevoie de oameni care să ocupe funcţiile de conducere prin competenţă demonstrată în cadrul unui concurs, nu prin prelungirea la nesfârşit a unor soluţii temporare. Un mandat obţinut prin concurs înseamnă stabilitate, predictibilitate şi legitimitate în exercitarea funcţiei. Înseamnă posibilitatea de a construi un proiect managerial pe termen lung. Cred că trebuie să ieşim din cultura provizoratului”, a afirmat ministrul Mihai Dimian.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.