Castrul roman de la Turda, reintră în circuitul turistic

Castrul roman de la Turda reintră în circuitul turistic după ce în ultimii ani a fost supus unui complex proces de restaurare și punere în valoare cu fonduri europene. Deschiderea oficială va avea loc vineri în prezența primarului municipiului Turda, Cristian Octavian Matei, a președintelui Senatului României, Mircea Abrudean, a eurodeputatului Daniel Buda, a primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a lui Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, academicianului prof. dr. Mihai Bărbulescu și a arheologului prof. dr. Sorin Nemeti.

Proiectul a avut ca obiective restaurarea, conservarea și protejarea durabilă a vestigiilor arheologice ale Castrului legiunii V Macedonica de la Potaissa, municipiul Turda de astăzi, pentru a restitui obiectivul patrimoniului cultural universal. Totodată s-a dorit valorificarea turistică a Castrului legiunii V Macedonica de la Potaissa pentru impulsionarea dezvoltării locale și creșterea competitivității zonei.

Proiectul „Restaurarea, punerea în valoare și introducerea în circuitul turistic a Castrului Legiunii V Macedonica, Potaissa-Turda” a avut o valoare totală de 29.494.290,88 lei.

Proiectul şi-a propus efectuarea de cercetări arheologice preventive, supravegheri arheologice în stratul vegetal şi supravegheri arheologice în zonele obiectivelor deja cercetate şi conservate primar pentru intervenţii. În urma acestor demersuri s-au realizat acţiuni concrete precum restaurarea ruinelor: bastionul de curtină, bastionul Nord-Vestic şi Porta Decumana şi punerea acesteia din urmă în valoare prin intermediul unei structuri cu rol de sugerare a gabaritului principalei structuri de acces. De asemenea au fost restaurate ruinele clădirii comandamentului, Principia, fiind pusă în valoare prin marcarea distinctă a diferitelor zone funcționale ale Pricipiei și realizarea unei structuri metalice cu rol de sugerare a gabaritului Portalului de acces în clădirea comandamentului. Au fost supuse restaurării ruinele de la Thermae şi s-au construit noi structuri destinate protecţiei, conservării. S-a reușit punerea în valoare a materialului arheologic descoperit la Thermae. În cadrul proiectului s-au marcat la suprafaţă şi s-au amenajat principalele drumuri romane din interiorul castrului: Via Praetoria, Via Principalis, Via Sagularis şi Via Decumana.

Obiectiv UNESCO

Castrul roman Potaissa al Legiunii a V-a Macedonica se numără printre cele 285 de componente din dosarul Limes ce au fost înscrise în patrimoniul UNESCO. Este vorba de castre legionare și castre auxiliare cu așezări civile, castre de marș (temporare) și turnuri, propuse individual sau în grupuri care includ și alte elemente de fortificație – distribuite  de-a lungul a peste 1000 km, în 123 de unități administrativ-teritoriale, respectiv în 16 județe.

Cosmin PURIȘ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.