Se închide podul pietonal peste Someș de pe strada Fabricii de Zahăr

Accesul pietonal pe structura de pe strada Fabricii de Zahăr din Cluj-Napoca va fi interzis începând de joi, 3 septembrie 2026, în contextul lucrărilor pentru construirea unui nou pod peste râul Someșul Mic.

Primăria Cluj-Napoca anunță că, de la această dată, pietonii nu vor mai putea utiliza structura existentă, accesul fiind închis atât dinspre străzile Plevnei și Câmpina, cât și dinspre Bulevardul Muncii.

Structura pietonală urmează să fie demolată în cadrul proiectului „Construire pod peste râul Someșul Mic pe strada Fabricii de Zahăr”, derulat de municipalitate.

Măsura este necesară pentru desfășurarea etapelor de lucrări prevăzute în cadrul proiectului, care vizează realizarea unei noi traversări peste Someșul Mic în această zonă a municipiului.

Primăria recomandă pietonilor să țină cont de restricția instituită începând cu 3 septembrie și să utilizeze rutele alternative disponibile pentru deplasarea în zonă.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.