Înțeleptul națiunii are soluții la toate crizele din România

De la bun început, trebuie să menționăm că este vorba de eternul și nelipsitul Traian Băsescu, o prezență aproape permanentă în viața publică a României. Mai nou, este băgat în seamă ca niciodată de toți analiștii, de toate televiziunile, este citat în toate emisiunile datorită opiniilor sale „înțelepte”. Este descoperit și redescoperit de cei care în majoritate suferă de o adevărată amnezie în legătură cu acest personaj total controversat. Ar trebui să alcătuim un repertoriu biografico-politic și, deopotrivă, uman al acestui personaj, într-un succint exercițiu de memorie care ar putea substitui valențele unei adevărate terapii morale. Iar la capătul unui asemenea demers, ar trebui rejectat în tenebrele uitării. Se știe că între memorie și uitare există o legătură organică, uitarea constituindu-se ca o funcție a memoriei. Așa cum observă P. Ricoeur, a uita poate fi înțeles drept un salvconduct al memoriei absolute, în timp ce, în viziunea lui M. Augé, uitarea „înseamnă a lăsa în urmă trecutul” și este „la fel de vitală ca memoria pentru a ieși din greutatea prezentului”.

You need to be logged in to view the rest of the content. Te rugam . Nu sunteti inca membru ? Inscrieti-va

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.