Alessandro Murgia și-a reziliat contractul cu U Cluj

U Cluj și Alessandro Murgia au ajuns la un acord privind rezilierea contractului mijlocașului în vârstă de 29 de ani.

Italianul nu a mai făcut parte din planurile antrenorului Cristiano Bergodi, lucru văzut chiar și în cantonamentul pe care echipa l-a avut în această vară, acolo unde nu a fost prezent. Sunt șanse mari ca acesta să continue în Superliga, dar la UTA Arad.

”FC Universitatea Cluj și mijlocașul italian Alessandro Murgia (29 de ani) au ajuns la un acord privind rezilierea contractului.

Fotbalistul originar din Roma a venit la U în vara anului trecut și a evoluat în 23 de partide în toate competițiile, intrând, însă, de cele mai multe ori, din postura de rezervă.

Mulțumim, Alessandro și mult succes în continuare!”, este mesajul transmis de U Cluj.

În sezonul trecut, jucătorul italian a evoluat în 23 de partide pentru U Cluj, dintre care 19 în Superligă. Acesta a adunat 2 partide în Cupa României și alte 2 meciuri în preliminariile Conference League. Un singur gol a marcat în stagiunea precedentă.

Ultimul meci pe care Murgia l-a jucat în tricoul Universității a fost pe 7 martie, în deplasarea de la București cu FCSB. Atunci, italianul a evoluat 22 de minute în victoria clujenilor cu 3-1.

De-a lungul carierei sale, acesta a mai evoluat la Lazio, Spal, Perugia și Hermannstadt.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.