Preocupare maximă pentru siguranța pasagerilor. Utilizarea iresponsabilă a dronelor poate genera incidente în traficul aerian

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, împreună cu Consiliul Județean Cluj și insituțiile cu atribuții în domeniu a desfășurat o acțiune de informare și conștientizare privind utilizarea responsabilă a sistemelor de aeronave fără pilot (UAS), având ca obiectiv creșterea gradului de respectare a reglementărilor privind operarea dronelor și prevenirea incidentelor care pot afecta siguranța publică și care acronautică. Demersul a fost inițiat în urma unei ședințe comune de lucru a Comitetului pentru Situații de Criză desfășurată la Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, în cadrul căreia reprezentanții instituțiilor competente au analizat măsurile de prevenire și răspuns la incidentele generate de utilizarea dronelor în apropierea aeroporturilor și în zonele cu restricții de zbor. Concluziile reuniunii au fost prezentate în cadrul unei conferințe de presă dedicate informării utilizatorilor de drone cu privire la obligațiile și responsabilitățile care le revin.

Cunoaștrea reglementărilor este esențială

Utilizarea dronelor cunoaște o dezvolatre accelerată, atât în scop recreativ, cât și profesional, ceea ce face esențială cunoașterea și respectarea reglementărilor aplicabile. Operarea unei drone în apropierea unui aeroprot sau în spații aeriene restricționate poate afecta desfășurarea operațiunilor aeriene, poate determina întârzieri ale zborurilor și poate genera riscuri pentru siguranța traficului aerian.

Siguranța și securitatea persoanelor și a traficului aerian reprezintă prioritatea numărul unu a Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj. Din acest motiv, informarea și responsabilizarea utilizatorilor de drone constituie un element esențial în prevenirea incidentelor și menținerea unui nivel ridicat de siguranță a operațiunilor aeriene.

David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj a declarat: „Utilizarea responsabilă a dronelor este esențială pentru menținerea siguranței traficului aerian.. Respectarea reglementărilor privind operarea sistemelor de aeronave fără pilot contribuie la prevenirea incidentelor și la desfășurarea în condiții de siguranță a activităților aeroportuare. Prin această acțiune ne propunem să creștem gradul de informare al utilizatorilor de drone și să promovăm o cultură a responsabilității în utilizarea spațiului aerian!”.

Prefectul județului Cluj, Maria Forna, a menționat faptul siguranța aeroprotului clujean – șinu numai – este esențială în ceea ce privește menținerea unor standarde aeroportuare înalte. Clujul este un oraș la care se raportează foarte mulți turiști și responsabilizarea trebuiue să fie maximă.

Zborul dronelor la Untold: dor cu aprobarea ROMATSA și AACR

La rându-i, Remus Dogaru, inspector aeronautic în cadrul Autorității Aeronautice Civile Române (AACR), a declarat că la edițiile anterioare ale Untold au fost cazuri de drone care au zburat în zone restricționate, fiind aplicate amenzi de către jandarmi. „Începând cu acest an, zborul dronelor la Untold se permite doar cu aprobarea ROMATSA și AACR. Pentru dronele din categoria open avem cerințe clare: drona să fie de maxim 25 de kg și să zboare în raza vizuală la o înălțime de 125 de m înălțime, evitând zonele dens populate, cu mulțimi de oameni care nu se pot dispersa rapid, cum este cazul Untold în aceste zile. Cine dorește să filmeze cu drona în caregoria opeu la Untold, ar fi bine să țină drona în afara perimetrului festivalului, nu deasupra, și să obțină codul de operator și aprobări de zbor în zona restricționată de la ROMATSA și AACR. Amenzile pentru zbor în zone restricționate sunt între 2000 și 15.000 de lei”, a subliniat Dogaru. Potrivit acestuia, la nivel național sunt înregistrate zeci de mii de persoane ca operatori drone, unele având de la una la sute de drone.

Pagină dedicată: Drone și siguranța zborurilor

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” recomandă tututror utilizatorilor de drone să se informeze înaintea fiecărui zbor cu privire la condițiile și restricțiile aplicabile în zona în care responsabilă a dronelor contribuie la protejarea siguranței zborurilor zborurilor, a pasagerilor și a tuturor participanților la trfaficul aerian. În acest scop, Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj pune la dispoziția publicului pagina dedicată „Drone și siguranța zborurilor” https://www.airportcluj.ro/drone-si-siguranta-zborurilor care reuneşte informații esențiale pentru operarea legală și responsabilă a dronelor. Ghidul explică paşii necesari pentru înregistrarea ca operator UAS, obținerea certificatului de competență, identificarea categoriei dronei şi verificarea zonelor în care zborul este permis. Totodată, sunt prezentate principalele reguli de operare, precum obligația de a menține contactul vizual cu drona, respectarea altitudinii maxime de 120 m şi obținerea autorizațiilor necesare pentru zborurile desfăşurate în zone restricționate. Pagina oferă, de asemenea, informații despre alte activități care pot afecta siguranța operațiunilor aeriene şi care sunt interzise sau supuse unor restricții în vecinătatea aeroportului. Printre acestea se numără utilizarea laserelor, lansarea de lampioane sau baloane, folosirea materialelor pirotehnice, proiectarea luminilor puternice spre cer, producerea de fum dens, amplasarea de obstacole neautorizate, precum și operarea dronelor în spațiul aerian controlat fără autorizațiile necesare. Prin această iniţiativă, Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj îşi propune să ofere utilizatorilor de drone şi publicului larg un punct de informare complet şi accesibil privind regulile de operare și activitățile care pot influența siguranța zborurilor. Respectarea acestor reguli contribuie la desfăşurarea în condiții de siguranță a operațiunilor aeroportuare şi la consolidarea culturii de siguranță şi securitate în aviația civilă.

Beniamin Pascu

 

 

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.