O viață în slujba „pasiunii-regine”

Biblioteca Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca găzduiește vineri, 31 iulie, un eveniment omagial de excepție dedicat aniversării a 90 de ani a reputatului filatelist Ioan Constantinescu. Manifestarea va include conferința „68 de ani de filatelie la Cluj”, lansarea volumului „Filatelia clujeană. Istorie, pasiune, valoare”, precum și prezența unor invitați de marcă, printre care actorul Dorel Vișan, Horia Bădescu și Vasile G. Dâncu.

Evenimentul va debuta la ora 12:00, la Galeria de Artă „Academica” a Bibliotecii Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca (Str. Mihail Kogălniceanu nr. 12-14).

Programul include Conferința 68 de ani de filatelie la Cluj, susținută de Ioan Constantinescu și lansarea de carte: Filatelia clujeană. Istorie, pasiune, valoare (coord. Ioan Constantinescu);

Va urma prezentarea campaniei pentru Seniorii Clujului: Lectura unește, cititul întinerește.

Mărturii și evocări despre personalitatea omagiatului vor fi oferite de Horia Bădescu, Teofil Lung și Vasile G. Dâncu, într-o întâlnire moderată de Ioan Chirilă, directorul Bibliotecii Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca.

Evenimentul este organizat în parteneriat de Biblioteca Academiei Române (Filiala Cluj-Napoca), Fundația Transilvania Leaders, Asociația Filateliștilor 1958 Județeană Cluj și Editura Școala Ardeleană.

Ioan Constantinescu s-a născut la 15 iulie 1936, în orașul Râmnicu Vâlcea. După absolvirea Liceului „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, ani ai primei tinereți în care a deprins pasiunea pentru filatelie, a urmat cursurile și a absolvit, în anul 1963, Facultatea de Științe Juridice din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, fiind declarat Diplomat universitar în specialitatea Științe Juridice. Activitatea filatelică organizată o începe în anul 1961, când devine membru al Asociației Filateliștilor din Cluj-Napoca, la recomandarea secretarului general Gheorghe Purece, fratele directorului Poștei din Sibiu și „primul său dascăl”. Fidelitatea, dedicarea și profesionalismul de care dă dovadă îl confirmă ca omul potrivit să devină secretar, apoi vicepreședinte, iar din luna martie a anului 1976, președinte al Filialei. În același an, este cooptat în comitetul executiv al Asociației Filateliștilor din România (AFR), unde continuă această activitate până la sfârșitul anului 1988, iar după anul 1990, pe durata a două mandate, devine membru în comitetul director al acesteia. Privită statistic, ca preocupare culturală și socială cu valoare simbolică, activitatea desfășurată timp de peste jumătate de secol în slujba filateliei și a comunității de către Ioan Constantinescu, astăzi Președintele de onoare al filateliștilor clujeni, se înfățișează ca un prestigios tablou de evenimente și fapte făcute cu pricepere și dăruire, care nu ar fi fost însă posibile fără o minte rațională și o intensă trăire sufletească pentru o cauză comună. Una care să confere filateliei, această pasiune-regină care a însuflețit, decenii la rândul, imaginația și iubirea pentru frumos și cunoaștere a atâtor generații, altitudinea valorii adevăratului său prestigiu național.

 

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.