Ilie Coleșa (AUR) cere soluții ne-digitale de rezervă pentru serviciile publice, după atacul cibernetic de la Cadastru

Atacul cibernetic asupra ANCPI scoate la iveală limitele periculoase ale digitalizării din România. Pe lângă acuzarea instituțiilor de stat că încearcă să ascundă amploarea breșelor de securitate, deputatul AUR de Cluj, Ilie Coleșa avertizează că serviciile publice nu pot funcționa exclusiv online. El solicită profesionalizarea de urgență a cadrelor IT din sistemul bugetar și crearea unor soluții alternative ne-digitale, capabile să preia activitatea în caz de criză.

Parlamentarul clujean susține că breșa de securitate de la cadastru a fost cauzată de o vulnerabilitate cunoscută într-o versiune neactualizată a unei aplicații de gestiune centralizată a autentificărilor și autorizărilor – deci de un punct de comandă și control esențial.

„Am verificat cu atenție succesiunea evenimentelor. Am descărcat și analizat fișierele puse la dispoziție de atacator.

După cum ne-am obișnuit instituțiile statului ascund incidentele de securitate informatică ori de câte ori pot. Toate comunicările ANCPI și DNSC au fost reactive, adică au fost date doar după ce s-a știu în spațiul public național sau internațional despre incidente.

ANCPI și Directoratul Național de Securitate Cibernetică au informat că a fost vorba despre un atac cibernetic abia după ce atacatorul făcuse el însuși acest lucru public, scoțând datele la vânzare – în data de 15 iulie. Această situație nu este o noutate și ea continuă la decredibilizarea acestor instituții.

Atacatorul a stat cel puțin 3 zile conectat la serverele ANCPI. A avut la dispoziție cât timp a dorit pentru a copia toate bazele de date, aplicațiile și configurațiile dorite. Putem concluziona că atacatorul are bazale de date cu informații privitoare la cărțile funciare, date personale, utilizatori și alte informații gestionate de ANCPI.

Toate acestea arată riscurile extrem de mari de securitate care sunt asociate cu digitalizarea. Și faptul că funcționarea unor instituții, disponibilitatea unor servicii publice nu poate fi făcută exclusiv digital, fără existența unor variante de siguranță alternative.

Breșa a fost cauzată de o vulnerabilitate cunoscută într-o versiune neactualizată a unei aplicații de gestiune centralizată a autentificărilor și autorizărilor – deci de un punct de comandă și control esențial. Dar datele puse la dispoziție de atacator ne arată că erau și alte probleme de securitate gravă – parole foarte slabe, uzuale, care se repetau extrem de mult la diferite conturi – de la administrator la utilizator obișnuit. Aceeași parolă de administrator era folosită, identic, pe mai multe servere critice. Ceea ce e în totală contracție cu afirmația conducerii ANCPI că administratorii ar fi avut „parole puternice”. Toate aceste breșe de securitate sunt inerente; mai ales cele umane”, a declarat pentru Făclia deputatul Ilie Coleșa.

În opinia deputatului se impune modificarea legislației în sensul obligativității raportării acestor informații în spațiul public, în timp real, și a sancțiunilor în lipsa acestor informări,

„Ce concluzii putem desprinde? În primul rând faptul că legislația actuală le permite instituțiilor de stat, dar și celor private să ascundă astfel de incidente. Nu putem avea încredere în cele afirmate de ele. Aceasta e una dintre principalele concluzii. Vechiul guvern a introdus amendamente de ultimul moment la OUG 124/2024, introduse prin Legea 124/2025, prin care aceste incidente de securitate cibernetică nu ar face parte din categoria informațiilor de interes public așa cum sunt reglementate în Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la aceste informații de interes public. Un lucru extrem de grav.

Modificarea legislației în sensul obligativității raportării acestor informații în spațiul public, în timp real, și a sancțiunilor în lipsa acestor informări, este un prim pas pe care trebuie să-l facem. Profesionalizarea instituțiilor publice este un alt aspect. Apoi reglementarea și implementarea pentru serviciile publice esențiale a unor soluții alternative ne-digitale, de rezervă, care să poate fi puse în funcțiune atunci când apar căderi ale interfeței de acces digital”, a punctat Ilie Coleșa.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.