Studenții de la Arhitectură și Urbanism învață să privească orașul din perspectiva tehnologiei la Riga

Mai mulți studenți de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din cadrul UTCN, alături de cadre didactice, participă, în perioada 13-24 iulie 2026, la Școala internațională de vară „Reading the City Through Technology: From Data to Narrative”, organizată la Universitatea Tehnică din Riga, Letonia, informează reprezentanții UTCN

Evenimentul face parte din proiectul european EpiCo – Epistemology and Ecology in Technological Education, coordonat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca prin programul Erasmus+ KA2.

„Pe parcursul a două săptămâni, participanți din România, Letonia, Franța și Irlanda explorează noi modalități de înțelegere și interpretare a spațiului urban, combinând observația directă cu tehnologii digitale, inteligență artificială, storytelling, arhive și experiențe senzoriale. Lucrând în echipe internaționale, studenții reușesc să dezvolte perspective originale asupra orașului Riga, iar rezultatele cercetărilor lor vor fi prezentate într-o expoziție publică la finalul școlii de vară.”, precizează aceiași reprezentanți.

UTCN este reprezentată de conf. univ. dr. arh. Silivan Moldovan, investigator principal al proiectului EpiCo, Conf. univ. dr. arh. Ioana Moldovan, drd. arh. Ioana Cecălășan și zece studenți ai Facultății de Arhitectură și Urbanism.

T.S.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.