Plecând de la un gând frumos al lui Kylian Mbappe

Cu câteva ore înainte de meciul cu Anglia, Kylian Mbappe a publicat pe rețelele de socializare un mesaj dedicat antrenorului naționalei franceze, Didier Deschamps. Starul  a subliniat cât de importantă a fost inițiativa tehnicianului în privința celor „3r” aduși în jocul și conduita echipei: reformă, renaștere, redeșteptare. Cu Deschamps ca antrenor, Franța a fost finalistă la EURO 2016, a câștigat Cupa Mondială în 2018 și a fost din nou finalistă în 2022, a câștigat Nations League în 2021 și din nou finalistă în 2025.

Waren Buffet spune că sinceritatea este un dar prea scump ca să-l aștepți de la oameni ieftini. Or Mbappe nu este nici pe departe un persoanaj „ieftin”, cel puțin la propriu dacă nu la figurat. Iată modul în care se confesează atacantul „Les Bleus” după pierderea meciului cu Anglia:  „Este foarte greu să exprim în cuvinte contribuția ta (Didier Deschamps –n.r.) din ultimii 14 ani, având în vedere că ai jucat un rol esențial în renașterea acestei echipe.

Oamenii nu ți-au apreciat întotdeauna măreția, dar timpul și istoria se vor ocupa de asta. /…/ Îți mulțumesc că mi-ai dat șansa și oportunitatea de a-mi reprezenta țara pe cea mai mare scenă în toți acești ani!”. La rându-i, președintele Franței, Emmanuel Macron, a publicat pe rețeaua de socializare X un mesaj dedicat tehnicianului, alături de un videoclip cu imagini de la cele mai importante succese ale lui Deschamps, câștigarea titlului mondial ca jucător, în 1998, și ca antrenor, în 2018: „O pagină din istoria fotbalului francez se încheie în această seară. Îți mulțumim, Didier Deschamps, pentru victoriile legendare, emoțiile intense și pentru felul în care ai purtat ani la rând culorile «Les Bleus» și ai făcut Franța să vibreze!” a menționat președintele francez.

M-aș bucura ca în rândul politicienilor români să se găsească acel OM în dreptul căruia poporul român să-și aducă recunoștința, în spiritul în care francezii i-au adus-o tehnicianului echipei naționale. Nu să-l idolatrizeze, ci doar să aibă pentru el o bătaie de inimă în plus. OM care prin dedicarea sa, te face să reflectezi: ,,Da, a luptat, a câștigat, a și pierdut, dar a fost onest, urmărind în tot demersul său binele poporului și al țării sale’’. M-aș bucura ca pe eșicherul politic românesc să pot identifica acel personaj emblematic despre care, cu îngăduință și înțelegere, oamenii să poată spune: „A câștigat, a pierdut dar a reușit să scoată țara din marasm!”. Aș avea o urmă de speranță dacă aș reuși să identific acel personaj în dreptul căruia să pot adăuga celebra expresie a lui Pierre de Coubertin, părintele olimpiadelor moderne: „Ai câștigat, continuă! Ai pierdut continuă!”.  Sentimentul că poporul acesta încercat nu are cui să-i mulțumească, reflectă o frustrare socială profundă, generată de lăcomia și trufia politică, al căror rod nu este nicidecum bunăstarea ci – așa cum spune Eclesiastul – „deșertăciunea și goana după vânt”. Adică acea stare de spirit apărută progresiv și devenită cronică, pe fondul dezinteresului clasei politice față de standardul de viață al românilor. Iar românii trăiesc tot mai profund sentimentul că cei care îi conduc și cărora li s-a dat un gir la urne, nu îi merită. Costul ridicat al vieții, stagnarea economică, instabilitatea fiscală, precaritatea sistemului medical, subfinanțarea sistemului educațional, habarnismul politic dublat de reaua credință, imoralitatea, corupția, trufia și prostia duse la paroxism au diluat sever românilor bucuria de a trăi. Mai mult, le-a supradozat anxietatea, peste două treimi dintre români temându-se de o agravare a vieții persoanale. Spațiul public, ,,scăldătoarea” preferată a politicienilor, promovează zgomotul și ridicolul. Faptul că în România de azi nu există o singură persoană „providențială” este un sentiment larg împărtășit.

Ultima speranță a românilor de a mulțumi cuiva capabil să scoată România din vrie a fost Nicușor Dan. Însă la numai un an de mandat, o parte dintre cei care au văzut în primul om al țării o alternativă la uscata clasă politică, încep să se întrebe dacă nu cumva acesta mai este și altceva decât absență, ezitare și doar o aparentă adaptare la mecanismele pe care promitea să le reformeze. Deci cui să mulțumească românii când toate studiile sociologice arată că peste 70% dintre ei consideră direcția țării ca fiind una greșită? Că trăim într-o țară obosită și fără plasă de siguranță. Că în bezna din jur nu există un punct luminos. Din metamorfozele societății românești face parte și domnia ignoranților.

Și totuși românii au cui să mulțumească astăzi. Câteva nume: lui David Popovici pentru promovarea excelenței și a spiritului de învingător pe plan internațional,  profesorului Irinel Popescu, fondatorul primului program de transplant de ficat din România, pictorului Adrian Ghenie, cel mai cotat și influent artist vizual român contemporan, lui Daniel Ciobanu care a devenit un adevărat ambasador al școlii românești de pian pe marile scene ale lumii, lui Mircea Cărtărescu, cel mai cunoscut scriitor român contemporan la nivel internațional, a cărui operă, precum monumentalul roman Solenoid, a pus literatura noastră pe harta mondială. Lista poate continua. Ea este una subiectivă, desigur. Dar nu alterată. Ingratitudinea și-ar face loc atunci cand în această listă  s-ar strecura vreun nume de politician, personaj obișnuit să-și facă loc călcând insidios, cu pantofii săi „Moon Star Shoes”, în tabăra  celor care contează. Fără a realiza că în viața de zi cu zi sunt mai puțin importanți pantofii pe care îi porți. Importante sunt urmele pe care le lași în inimile oamenilor.