India a lansat primul său tren cu hidrogen

India a lansat vineri primul său tren alimentat cu hidrogen, un proiect pilot care vizează decarbonizarea transportului feroviar şi reducerea dependenţei sale de hidrocarburi, relatează AFP şi Reuters.

Trenul este echipat cu un sistem de propulsie cu pile de combustie cu hidrogen cu o putere declarată de 1.200 de kilowaţi şi va circula pe o porţiune de 89 de kilometri între oraşele Jind şi Sonipat, în statul nordic Haryana.

Trenul a fost „dezvoltat în întregime în India”, a subliniat ministrul transportului feroviar, recunoscând în acelaşi timp că mai multe dintre componentele sale, inclusiv pilele de combustie, au fost importate.

Costul proiectului se apropie de 12 milioane de dolari, a declarat pentru AFP un oficial feroviar de rang înalt. Costul este semnificativ mai mare decât al echipamentelor echivalente alimentate cu motorină sau cu un motor electric convenţional.
Înainte de India, şi alte ţări ca SUA, China şi Germania au experimentat trenuri cu hidrogen.

India a demarat un efort ambiţios de modernizare a sistemului său feroviar, o moştenire a colonialismului britanic. Mult întârziatul său tren de mare viteză este aşteptat să fie în sfârşit operaţional în 2027.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.