Muzeul de Artă Cluj-Napoca Puterea sufletului, arta ca măturisire și căutare a sensului

Pot afirma acum, la doar două zile distanță, că vizita la Muzeul de Artă mi-a prins bine, foarte bine. A fost, recunosc, o zi a bucurie prin reîntâlnirea cu arta sculptorului Madarassy Istvan (n.1948) și a pictorului Madarassy Andras (n.1979), tată și fiu ale căror lucrări sunt dovada unei înalte spiritualități asumate. În care se lasă ușor descoperite afinitățile nu doar pentru subiectele iconografice, ci și ca principiu de organizare a întreului demers artistic.

Trei sunt nivelurile abordate, cel simbolic-cruci, apostoli, sfinți, aure, îngeri, mâini…-, cel antropologic-omul reprezentat ca ființă orientată spre transcendență, chipuri și gesturi care exprimă interiorizarea-și nu în ultimul rând, cel material, pregnant la Madarassy Istvan, la care procesul de modelare al metalului-cupru și bronz-capătă valoarea unei metafore spirituale.

Semnificativ este faptul că expoziția reunește tată și fiu. Moștenirea este, înainte de toate, una spirituală. Nu este vorba doar despree un limbaj artistic care se transmite din generație în generație și sunt patru generații, ci și despre concepția celor doi despre lume și viață, arta ca măturisire și căutare a sensului.

Experiența pe care am trăit-o în prezența celor doi a fost una mai degrabă hermeneutică decât estetică. Am citit lucrările ca pe niște texte care vorbesc despre om și despre experiențele lui cu transcendența. Actul artistic însuși este o formă de participare la creație. Tată și fiu nu inventează lumea, încearcă și reușesc să dezvăluie o ordine deja existentă, lăsând materia să vorbească. Frumusețea nu este doar efect estetic în cazul de față, ci și calea spre adevăr. De aici și îndemnul meu de a vă opri în fața fiecărei lucrări în parte. Arta celor doi exprimă exprimă o concepție despre om, suferință, frumusețe, despre Dumnezeu nu în ultimul rând.

Mă reîntorc la rețeaua de simboluri din expoziția celor doi Madarassy. Mărul nu este doar un fruct. În tradiția creștină, chiar dacă textul biblic nu îl numește explicit, căderea lui Adam și a Evei, tentația, cunoașterea, pierderea inocenței, dar și, să nu vă surprindă, posibilitatea răscumpărării. Cina cea de Taină concentrează idei precum comuniunea, jertfa, trădarea, memoria, promisiunea. Subiectul nu trebuie abordat doar prin prisma întrebării ce repreintă, ci ce înseamnă să participi la această comuniune.

Sfinții-Cristofor, Eligius, Ladislau, Barnaba, Pavel, Iosif, Petru- funcționează ca modele de umanitate transfigurată. Prezența lor vorbește despre destinul uman.

Ciorchinul de strugure trimite la belșug, la Euharistie și la sângele lui Hristos. Un singur motiv concentrează în el multiple teme ale vieții, comunității și sacrificiului.

Arca lui Noe cu trimiteri la salvare, speranță, renovare spirituală, protecție, purificare prin botez, iar lemnul Sf. Cruce.

Floarea de mac este mai puțin evident religioasă. Macul este asociat cu fragilitatea vieții, cu somnul, cu memoria și, uneori, cu jertfa. În contextul expoziției, îl văd ca pe un contrapunct al speranței pus în dialog cu simbolurile creștine, caz în care efemerul și eternul intră în aceeași compoziție.

Cupa cu otravă a lui Socrate ca simbol al propriilor convingeri, libertatea de conștiință, refuzul de a trăi în compromis, loialitate față de adevăr.

Ave Maria este deja o invocație, act de adresare, de rugăciune. Ea nu mai este obiect de contemplare, ci spațiu al meditației. Spațiu în care se integrează perfect și personajele verdiene-Falstaff, Attila, Simon Boccanegra, Rigoletto, Don Carlos-purtătoare și ele de mesaje. Și nu sunt doar mesajele sculptorului, ci și ale compozitorului Verdi și ale scriitorilor care au dat viață personajelor amintite, de la Shakespeare la Zacharias Werner, Antonio Garcia Gutierez, Victor Hugo, Schiller, scrierile Vechiului Testament în cazul lui Nabucco.

Expoziția Madarassy alcătuiește, prin lucrări, o autentică și originală gramatică vizuală. Fiecare trimite la celelate și împreună alcătuiesc o narațiune despre creație, cădere, suferință, speranță și mântuire. Cu alte cuvinte, o vizune coerentă asupra lumii și vieții, în care frumusețea, credința și simbolul devin expresii ale aceleiași căutări de sens. Cei doi Madarassy recuperează astfel o funcție mai veche a artei, cea de a încetini privirea. Simbolurile lor cer timp, invită, cum spuneam, la recitire, asemenea unui text sacru sau chiar a unei poezii.Expoziția nu oferă răspunsuri, te învață din nou să privești și nu oricum, ci cu atenție. Este un eveniment împlinit prin întâlnirea cu privitorul.

Vizitarea celor doi Madarassy nu generează doar o cronică de expoziție. Rândurile de față se pot constitui într-un preambul al unui jurnal hermeneutic al vizitei. Pentru că cel mai bun mod de a onora o operă de artă este să-i acorzi timpul pe care-l cere pentru a-și dezvălui sensurile.

Demostene Șofron