Prof. Dan C. Vodnar, cețătean de onoare în orașul natal

Prof. Dan C. Vodnar, membru corespondent al Academiei Române, a primit titlul de cețăten de onoare al orașului Borșa (Maramureș), localitatea sa natală, într-o ceremonie festivă care a avut loc în data de 18 iulie 2026, anunță reprezentanții Academiei Române- Filiala Cluj-Napoca care mai transmit că distincția reprezintă o recunoaștere a unei cariere academice remarcabile și a contribuției pe care profesorul Dan Cristian Vodnar a avut-o la dezvoltarea cercetării în domeniul științei alimentelor, biotehnologiilor și gastronomiei moleculare.

Profesor la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Dan C. Vodnar este autorul a sute de lucrări științifice, coordonator al unor importante proiecte de cercetare și unul dintre cercetătorii români incluși în clasamentele internaționale ale celor mai influenți oameni de știință din lume.

O altă distincție acordată de autoritățile maramureșene, mai precis de către Consiliul Județean Maramureș este „Cinstea Maramureșulu” pe care profesorul Dan C. Vodnar a primit-o în anul 2018.

Dintre premiile pentru activitatea de cercetător amintim Medalia de Aur primită în anul 2017, îm Elvetia, la Salonul Internațional de Inventică din Geneva.

De asemenea, amintim volumele scrise, apreciate de public „Știința cu sare și piper. Chimia pe care nu o înveți la școală (2024) și „Adevărul din farfurie. Cu ce ne hrănim și cum ne afectează viața” (2025).

T.S.

 

 

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.