Daniel Buda acuză PSD că pune în pericol miliarde de euro din PNRR

Eurodeputatul PNL de Cluj, Daniel Buda, lansează un atac dur la adresa conducerii PSD și a președintelui interimar al partidului, Sorin Grindeanu, pe care îl acuză că blochează reformele asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), punând astfel în pericol accesarea unor fonduri europene de miliarde de euro.

Într-o postare publicată pe rețelele de socializare, liberalul susține că declarațiile recente ale lui Sorin Grindeanu arată că PSD nu mai dorește să susțină reformele convenite cu Comisia Europeană.

„Acest lucru înseamnă pierderea a miliarde de euro din acest program”, afirmă Daniel Buda.

Potrivit eurodeputatului, Partidul Național Liberal a solicitat convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru adoptarea pachetului legislativ necesar îndeplinirii jaloanelor din PNRR.

Daniel Buda subliniază că o parte dintre proiectele de lege au fost elaborate chiar de miniștri ai PSD în perioada în care partidul s-a aflat la guvernare.

Totodată, acesta susține că Guvernul condus de Ilie Bolojan a reușit să renegocieze cu Comisia Europeană anumite componente ale PNRR, astfel încât România să poată utiliza cât mai eficient fondurile europene disponibile.

„PSD vrea blocarea fondurilor prin blocarea reformelor, din considerente strict politice, șantajând celelalte partide pro-europene”, afirmă eurodeputatul clujean.

Acesta avertizează că fondurile din PNRR sunt deja incluse în construcția bugetară pentru acest an, iar neîndeplinirea jaloanelor asumate ar crea un deficit suplimentar la bugetul de stat.

Potrivit lui Daniel Buda, cele șase proiecte de lege care ar urma să fie adoptate într-o sesiune extraordinară sunt condiții pentru deblocarea unor granturi europene în valoare de peste 4,5 miliarde de euro.

„Sunt bani nerambursabili, bani gratis pentru România, care riscă să fie pierduți dacă reformele nu sunt adoptate la timp”, susține eurodeputatul.

Daniel Buda mai afirmă că cele mai importante întârzieri în implementarea PNRR se înregistrează la ministere conduse până de curând de PSD.

 

 

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.