Reflexe și instincte teocratice în societatea românească

Se pare, tot mai mult, că societatea românească se dispută sau se distribuie între teocrație și democrație. Semnele unei teocrații sunt vizibile și în sondajele de opinie care plasează biserica în primele rânduri ale prestigiului și admirației publice. În același timp, ele sunt vizibile în nenumăratele slujbe, servicii divine, tedeumuri ale bisericii derulate în cele mai diverse împrejurări ale vieții colective și private. De la participările colective la sfintele taine și până la sfeștaniile făcute pentru un nou autoturism dobândit, se dezvoltă o serie de evenimente religioase în care se invocă prezența și binecuvântarea lui Dumnezeu. Cădelnițările și stropirile cu aghiasmă au devenit constante în ritualurile noastre zilnice și oficiale, putând fi interpretate ca forme de compensare simbolică pentru efectele unei societăți românești marcate, timp de decenii, de politicile de secătuire de credință, de desacralizare, atee, impuse de regimul comunist. Toate aceste „spectacole” religioase publice mărturisesc o anumită apetență pentru teocrație.