Pe cât de mare, pe atât de frumoasă a fost Serbarea Tradițională „Avram Iancu” de la Fântânele

După cum bine se știe, an de an, în prima jumătate a lunii iulie, la Crucea Iancului de la Fântânele are loc marea sărbătoare populară dedicată Crăișorului Avram Iancu și eroilor Apusenilor. Aici, la cota de 1.350 de metri altitudine, se adună moții, istoricii, preoții, politicienii, artiștii, comercianții și toți iubitorii drumețiilor montane, pentru a comemora și evoca pilduitoarele pagini de eroism scrise în luptele pentru dreptate și neîngenunchere în fața celor care au vrut să domine și să secătuiască bogățiile acestui areal montan, atât de frumos prin verdele său în acest anotimp.

Eroul Avram Iancu, eroina Pelaghia Roșu, lăncierii, tribunii, centurionii, moții și moațele acestui pământ sfânt reprezintă un veritabil simbol al dragostei pentru neam și glia noastră străbună, pe care au știut să o apere cu eroism, chiar cu prețul pierderii de vieți omenești.

Și cum aceste înălțimi montane sunt și o oază de aer curat și sănătate, în această a doua duminică a lunii iulie, la Crucea Iancului de la Fântânele au urcat mii de participanți pentru a fi prezenți la această manifestare, ajunsă la cea de-a 51-a ediție, organizată exemplar de Primăria și Consiliul Local Mărișel, cu sprijinul nemijlocit și profesionist al Centrului de Cultură și Artă „Tradiții Clujene”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj.

Crucea Iancului a devenit un important simbol istoric și cultural, care adună nu doar moții, ci și oameni din județele vecine și chiar din alte zone ale țării și ale Europei, mulți atrași de peisajele montane și de programul artistic al acestui eveniment de mari proporții.

Și în această frumoasă zi de iulie, cu temperaturi blânde, evenimentul a început cu slujba religioasă săvârșită la Crucea Iancului, unde preoții și mulțimea s-au rugat pentru sufletele eroilor Apusenilor și ale neamului românesc, pentru binecuvântarea, sănătatea, prosperitatea și liniștea României și a lumii.

Preoții Teodor Boc și Ioan Mocean au încheiat oficierea slujbei subliniind dimensiunea morală și istorică a lui Avram Iancu, Horea, Cloșca și Crișan, precum și a tuturor celor care s-au jertfit pe aceste înălțimi pe care dușmanii voiau să le stăpânească și să le exploateze bogățiile solului și ale adâncurilor montane.

Însă au nădăjduit degeaba, deoarece sânge de eroi a curs și prin venele Pelaghiei Roșu, în anii 1848–1849, când s-au scris acele uimitoare pagini de eroism care, așa cum sublinia și primarul Emil Boc în cuvântul său, au reprezentat o etapă esențială în efortul de împlinire a visului Marii Uniri de la 1918, consfințită la Alba Iulia.

Ca și în anii trecuți, amfitrioana frumosului program a fost doamna Adriana Irimieș, managerul Centrului de Cultură și Artă „Tradiții Clujene”, alături de consultantul artistic Grigore Sâmboan.

Pentru început, doamna Adriana Irimieș a subliniat faptul că ne aflăm la Crucea Iancului, într-un loc cu o profundă încărcătură istorică și simbolică, pentru a cinsti memoria Crăișorului Munților și a moților care au luptat pentru libertatea și drepturile românilor din Transilvania, după care a fost intonat Imnul de Stat al României.

Tot aici, la Crucea Eroului, pe acorduri muzicale, au fost depuse coroane de flori din partea europarlamentarului Daniel Buda, a Prefecturii Cluj, a Consiliului Județean Cluj, a Primăriei Cluj-Napoca, a filialelor din țară ale Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu”, a primăriilor Huedin, Gilău, Mărgău, Poieni și Călățele, a PNL Cluj, Partidului România Noastră, PSD Cluj, Organizației AUR Mărișel, Vetrei Românești, Ocolului Silvic Apuseni, Primăriei Mănăstireni, AUR Cluj și Consiliului Local Mărișel.

Zeci, sau mai bine spus sute de participanți și-au făcut fotografii la Crucea Iancului. Nici câteva dintre personalitățile publice prezente la marea sărbătoare nu au scăpat de solicitările pentru fotografii, între acestea numărându-se primarul Emil Boc și președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, prezent pentru prima dată aici din postura de președinte al Consiliului Județean Cluj. Dar exemplele nu sunt singulare.

Apoi, atenția marelui public s-a focalizat asupra impunătoarei scene care, așa cum am mai scris, pare un adevărat amfiteatru în aer liber, o construcție trainică din lemn ce poartă „actul de naștere” al primarului Viorel Ghic și dispune de toate facilitățile necesare artiștilor și formațiilor de dans: grupuri sanitare, cabine de duș, vestiare, precum și curent electric și apă caldă, obținută prin intermediul panourilor solare.

Pe impunătoarea scenă, primarul Viorel Ghic a invitat să urce numeroșii oaspeți, al căror număr l-a depășit cu mult pe cel din anii trecuți. Mă refer la parlamentari, consilieri județeni – atât de numeroși încât, dacă îi aduna pe toți, președintele Alin Tișe ar fi putut ține o ședință a Consiliului Județean la cota de 1.350 de metri altitudine. Numărul mare al primarilor prezenți putea fi remarcat după eșarfele tricolore, iar printre invitați s-au aflat și șefi ai serviciilor publice deconcentrate, conduși de prefectul județului Cluj, doamna Maria Forna.

Au luat cuvântul prefectul județului Cluj, Maria Forna, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, parlamentarul Remus Lăpușan, prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, președintele Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu”, Irimie Popa, care i-a oferit primarului Viorel Ghic o tulnică pentru a putea da adunarea moților ori de câte ori comunitatea o va cere.

A urmat discursul primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, apoi cel al deputatei Ramona Ioana Bruynseels. Toți vorbitorii au subliniat personalitatea Crăișorului Munților și rolul acestuia în lupta pentru apărarea drepturilor și demnității românilor din Apuseni și Transilvania.

Desigur, aceste mesaje cu puternice rezonanțe istorice ar merita prezentate pe larg, însă spațiul tipografic nu permite acest lucru. Poate că administrația locală din Mărișel, împreună cu Centrul de Cultură și Artă „Tradiții Clujene”, va realiza o broșură dedicată acestei sărbători care se perpetuează de 51 de ani la Crucea Iancului, acolo unde se află și o importantă mănăstire, spre care se ajunge astăzi pe un drum demn de un oraș, nu de o zonă montană.

În acest reportaj am considerat oportun să redăm integral cuvântul primarului Viorel Ghic, omul care a coordonat toate investițiile în infrastructura ce conferă valoare istorică și turistică acestei zone pline de fapte eroice.

Discursul primarului Viorel Ghic

„Bine ați venit la Serbarea de la Crucea Iancului, un loc încărcat de istorie, de credință și de recunoștință față de cei care au apărat, cu prețul vieții, libertatea și demnitatea românilor din Transilvania.

Ne aflăm astăzi într-unul dintre cele mai importante locuri ale istoriei noastre naționale. Aici, în vara anului 1848, în zona Fântânele, moții au purtat lupte grele împotriva trupelor revoluționare maghiare, reușind să apere Munții Apuseni și comunitățile românești. Curajul lor, dragostea pentru neam și credința în dreptate au făcut ca aceste locuri să rămână pentru totdeauna simboluri ale rezistenței și libertății.

În acele vremuri tulburi, când soarta românilor ardeleni era pusă la încercare, oamenii acestor munți au ales să lupte pentru dreptul de a-și păstra limba, credința și identitatea. Mulți dintre ei nu s-au mai întors acasă. Astăzi îi comemorăm cu respect și recunoștință, iar depunerea coroanelor de flori reprezintă un gest de profundă cinstire a sacrificiului lor.

Nu putem vorbi despre Fântânele fără a evoca personalitatea lui Avram Iancu, «Craiul Munților», conducătorul care a unit moții în lupta pentru dreptate și libertate. Prin curajul, devotamentul și spiritul său de sacrificiu, Avram Iancu a devenit un simbol al demnității românești și un model pentru generațiile care i-au urmat.

Alături de el s-a aflat și o fiică vrednică a acestor locuri, eroina Pelaghia Roșu, originară din Mărișel. Într-o epocă în care războiul era considerat treaba bărbaților, ea a dovedit că iubirea de țară și curajul nu cunosc limite. A luptat alături de moți, a îngrijit răniții, a încurajat luptătorii și a rămas în istorie drept una dintre cele mai luminoase figuri feminine ale Revoluției de la 1848–1849.

Prin exemplul său, Pelaghia Roșu ne amintește că eroismul înseamnă dăruire, credință și iubire față de neam.

Avem datoria de a transmite generațiilor tinere aceste valori și de a păstra vie memoria celor care au făcut posibil ca noi să trăim astăzi în libertate.

Monumentele, ceremoniile și comemorările nu sunt simple tradiții, ci expresii ale respectului pe care îl datorăm istoriei și înaintașilor noștri.

Le mulțumesc tuturor celor care au răspuns invitației noastre și sunt astăzi alături de comunitatea din Mărișel. Prezența dumneavoastră este dovada că memoria eroilor noștri continuă să unească oameni, instituții și generații în jurul unor valori fundamentale: respectul pentru istorie, patriotismul și solidaritatea.

Dumnezeu să binecuvânteze România și Țara Moților! Veșnică pomenire eroilor neamului românesc!”

Solemnitatea s-a încheiat cu intonarea Imnului Moților.

Un program artistic de excepție

Programul artistic, care a purtat amprenta regizorală a doamnei Adriana Irimieș, a fost pe placul miilor de iubitori ai dansului, portului și cântecului românesc, aduse la Crucea Iancului de formații și artiști de mare valoare scenică. Modul în care aceștia au fost prezentați de Adriana Irimieș și Grigore Sâmboan a fost răsplătit cu vii aplauze din partea publicului.

Momentul de deschidere le-a revenit Horitorilor Clujului – din Țara Moților, urmați de Jucăușii Tradițiilor Clujene. Respectând desfășurătorul programului, pe scenă a urcat apoi Bogdan Toma, urmat de Copiii și Tinerii Tradițiilor Clujene, care au lăsat din nou loc Horitorilor Clujului.

Au urmat recitalurile tinerelor interprete Dana Purcel, Livia Maria Hetea-Danciu și Anicuța Roșu.

Taragotul lui Mihai Mariș s-a auzit în mare parte a Apusenilor și a fost răsplătit cu aplauze frenetice, la fel ca și evoluția Ansamblului „Nepoții Iancului”.

Ioana Stan și Cătălin Nistor au predat apoi microfonul îndrăgitei interprete a Banatului, Liliana Laichici, care a fost unul dintre capetele de afiș ale spectacolului, alături de Nicolae Furdui Iancu, despre care nu putem spune decât cuvinte de apreciere.

Programul s-a bucurat și de prezența lui Nicolae Turcu și a grupului Flori din Apuseni, a celor trei „fetițe minune”, a surorilor Todea, a interpretei Ana Maria Mariș, a Taragotiștilor de la Mărișel, precum și a lui Nicolae Badiu, alături de soliștii vocali Mihai Badiu, Lavinia Danciu, Magdalena și Mihaela Abrudan, Denisa și Diana Todea și Andra Mariș.

Spectacolul folcloric s-a desfășurat într-o atmosferă deosebită, publicul răsplătind fiecare moment artistic cu aplauze îndelungate, într-un cadru natural de excepție, la poalele Crucii Iancului.

Pagină realizată de Dumitru Vătau.

HINT

Ca în fiecare an, și de această dată s-au consumat mii de sarmale, zeci de ceaune de balmoș și zeci de butoaie de bere rece.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.