In memoriam. Portretul unui om care a dat chip Clujului: Eugen Olariu

Foștii colegi și prieteni din presa clujeană ai lui Eugen Olariu s-au reunit ieri la sediul Ziarului Făclia pentru a-i aduce un ultim omagiu cunoscutului fotojurnalist. Adunarea nu a fost doar una de luare de rămas-bun, ci și pentru a onora viața unui om care, timp de peste două decenii, a fost ochii unei întregi comunități.

Eugen Olariu nu a fost doar un fotograf. A fost un cronicar discret al Clujului. Un om care a înțeles, poate mai bine decât oricine, că istoria nu se scrie doar cu litere, ci se păstrează mai ales în imagini. Încă de la mijlocul anilor 90 și până în anul angajării sale la Adevărul de Cluj, septembrie 1995, și până în ultimele sale zile pe teren (2017), Eugen a purtat pe umăr o responsabilitate uriașă: aceea de a nu lăsa timpul să șteargă clipele importante ale orașului nostru.

Cei care l-am cunoscut în redacțiile de la Adevărul de Cluj/redevenit în 2007 Făclia sau Monitorul, ne amintim de el ca de un profesionist de o loialitate rară. Pe vremea când fotografia se făcea pe film alb-negru, Eugen nu își permitea să greșească. Fiecare declanșare a aparatului trebuia să fie precisă, să surprindă esența. Și reușea de fiecare dată. Trebuie să mai amintesc un lucru, la fel de important, a fost unul dintre pionierii trecerii presei de la film la digital. A fost și unul dintre fondatorii, în 2005, Asociației Profesioniștilor din Presă Cluj, fiindu-i la un moment dat, secretar. A fost și secretar al Asociației Profesioniștilor în Imagine Cluj, 2012.

A fost pe stadioane, alături de marea lui iubire, Universitatea Cluj, unde a imortalizat pasiunea și lacrimile din tribune. A fost pe străzi, surprinzând viața cotidiană a clujenilor simpli, dar și la evenimente politice sau administrative tensionate. Eugen nu căuta cadre regizate. El căuta adevărul. Avea acel fler rar al fotoreporterului de modă veche: știa exact când să apese pe buton pentru ca o simplă fotografie să devină o poveste.

Dincolo de aparatul de fotografiat, Eugen a fost un coleg de nădejde și un om cald. Un om din spatele obiectivului care prefera să îi pună pe alții în lumină, rămânând el însuși într-o modestie exemplară. Sunt lucruri care nu se vor uita niciodată.

Astăzi, Eugen a lăsat aparatul din mână. Însă munca lui, miile de cadre care au definit presa clujeană timp de 22 de ani, rămân mărturie. De fiecare dată când vom privi o fotografie veche din paginile ziarului, Eugen Olariu va fi acolo.
Este greu să ne luăm rămas-bun de la un om care a trăit pentru a surprinde viața. Eugen a petrecut decenii întregi privind lumea prin obiectivul aparatului de fotografiat, căutând mereu acea fracțiune de secundă care transformă o clipă trecătoare în eternitate.

Astăzi, pentru prima dată, imaginea s-a oprit definitiv. Aparatul a tăcut, dar povestea pe care Eugen a scris-o în imagini rămâne vie în paginile presei clujene și în inimile noastre.

Îți mulțumim, Eugen, pentru fiecare moment pe care l-ai salvat de la uitare. Îți mulțumim pentru pasiunea ta, pentru nopțile petrecute în laborator și pentru prietenia ta discretă.

Timpul nu mai are răbdare, iar tu ai plecat să fotografiezi lumina dintr-o altă lume. Nouă ne rămân amintirile și imaginile tale, ca o mărturie de neprețuit a drumului pe care l-am parcurs împreună.

Drum lin către stele, dragă Eugen. Dumnezeu să te odihnească în pace!
Demostene Șofron