Daniel Buda: Siegfried Mureșan și Sorin Grindeanu, ca cerul și pământul

Nominalizarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru este susținută de liderul PNL Cluj, Daniel Buda prin evidențierea profilului său de negociator internațional. Daniel Buda explică de ce desemnarea lui Mureșan ar reprezenta un câștig major pentru România în raport cu alternativele propuse de PSD, punctând capacitatea acestuia de a deschide uși la nivel european și de a gestiona dosare strategice de sute de miliarde de euro.

 

Într-un comentariu postat pe pagina de socializare de pe internet intitulat „Cerul și pământul: Siegfried și Grindeanu”, liberalul clujean susține că Siegfried Mureșan face parte din categoria oamenilor pentru care ușile sunt deschise la Bruxelles în timp ce Sorin Grindeanu, atunci când ajunge la Bruxelles, așteaptă să fie primit.
Daniel Buda susține că lui Siegfried Mureșan nu îi face cineva vreo favoare la Bruxelles, ci și-a câștigat respectul prin competență, seriozitate și rezultate.
„Cam aceasta este diferența dintre cei doi. Astăzi, Siegfried Mureșan are încrederea celor 720 de europarlamentari să negocieze cel mai important dosar al Uniunii Europene: viitorul buget multianual. Vorbim despre sute de miliarde de euro care vor decide câți bani vor ajunge în școli, spitale, autostrăzi, agricultură, cercetare, competitivitate și dezvoltare economică în următorii ani.
Nu primești o asemenea responsabilitate pentru că vorbești tare la televizor sau pentru că ai carnetul potrivit de partid. O primești doar dacă toți ceilalți au încredere că poți livra rezultate.
Coordonează negocierile cu cele mai importante comisii ale Parlamentului European și discută de la egal la egal cu președinți de instituții, comisari europeni și miniștri din toate statele membre.
Da, poate are și un „defect”: vorbește fluent engleza, germana, francezā și nu are nevoie de translator când negociază miliarde de euro.
Despre Sorin Grindeanu nu insist. Românii îl cunosc. Ordonanța 13. Nordis. Restul este istorie recentă”, a transmis europarlamentarul. Daniel Buda arată că dacă Siegfried Mureșan va pleca din Parlamentul European, Bruxellesul va pierde unul dintre cei mai influenți negociatori ai săi. „România, însă, ar putea câștiga un om care a demonstrat că știe să deschidă uși, să negocieze și să aducă rezultate. Diferența dintre cei doi nu este una de funcție. Este una de anvergură”, a punctat liberalul clujean.

 

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.