Andrej Fabry a lăsat Universitatea Cluj pentru Corvinul Hunedoara

Echipa de fotbal Corvinul Hunedoara, care a promovat în acest sezon în Superliga României, a anunţat, joi, transferul mijlocaşului slovac Andrej Fabry, legitimat în sezonul trecut la Universitatea Cluj.

„Bun venit, Andrej Fabry! Clubul nostru anunţă semnarea unei înţelegeri valabile pe un sezon cu mijlocaşul slovac Andrej Fabry! Bun venit, Andrej!”, au transmis reprezentanţii echipei hunedorene.

În vârstă de 29 de ani, Fabry vine la Hunedoara după ce în stagiunea precedentă a evoluat pentru Universitatea Cluj – club pentru care a adunat 37 de apariţii, un gol şi şapte pase decisive, în toate competiţiile.

Anterior, el a îmbrăcat tricoul echipe UTA Arad, de 56 de ori, reuşind nouă goluri şi şapte assist-uri pentru „Bătrâna Doamnă”.

Fost internaţional de tineret al Slovaciei, Fabry a mai jucat pentru FC Nitra, Dunajska Streda, SKF Sered şi MKF Skalica în ţara natală, dar şi pentru FK Jablonec, din Cehia, înainte de venirea sa în România, la UTA.

În total, noul mijlocaş ofensiv al formaţiei Corvinul Hunedoara a evoluat în peste 310 partide la nivelul primelor două ligi din Slovacia şi Cehia, cu 51 de goluri şi 39 de pase decisive.

Acesta este al şaselea transfer anunţat de Corvinul pentru noul sezon, după fundaşul dreapta Flavius Iacob, mijlocaşul central Denis Hrezdac (ambii de la UTA), portarul Adrian Frănculescu (CFR Cluj), atacantul peruan Renato Espinosa (Unirea Slobozia) şi fundaşul central iordanian Mohammad Abualnadi (Selangor/Malaezia).

Clubul s-a despărţit deja de Alexandru Buziuc, Denis Renţa, Szabolcs Kilyen şi Mihai Velisar.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.