UMF Cluj scoate la concurs 430 de locuri la Medicină și zece la Medicină militară. Când încep înscrierile

Tinerii care doresc să îmbrățișeze o carieră în medicină, medicină dentară, farmacie sau asistență medicală au la dispoziție un număr de 1.175 de locuri, dintre care 760 de locuri la buget și 415 locuri cu taxă, scoase la concurs pentru anul universitar 2026–2027 de către Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, anunță reprezentanții universității clujene. Înscrierile încep în data de 7 iulie 2026, iar examenul de admitere are loc în 26 iulie 2026.

Din totalul de locuri finanțate de la buget sunt alocate locuri speciale pentru absolvenții liceelor din mediul rural, pentru candidații de etnie romă și pentru candidații cu diplomă de bacalaureat proveniți din sistemul de protecție socială.

Citând aceleași surse, în anul universitar următor, 430 de locuri sunt repartizate la Medicină, zece la Medicină militară, 95 la Medicină dentară, 80 la Farmacie, 200 la Asistență Medicală Generală, la Cluj-Napoca și 60 la Asistență Medicală Generală, extensia Baia Mare. De asemenea, sunt disponibile 100 de locuri la Balneo-fiziokinetoterapie și recuperare, precum și câte 50 de locuri la Radiologie și imagistică, Tehnică dentară, Nutriție și dietetică, respectiv Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic.

Înscrierile la concursul de admitere se desfășoară în perioada 7–13 iulie, iar examenul de admitere va avea loc în data de 26 iulie. Taxa de înscriere (formată din taxă procesare dosar + taxă contestație grilă) pentru concursul de admitere în ciclul de studii universitare de licență, sesiunea 2026 este de 500 lei.

Calendarul concursului de admitere la studii universitare de licență, sesiunea iulie 2026, pentru programele de studii Medicină, Medicină dentară și Farmacie

7 iulie-23 iulie 2026: înscrierea candidaților se va face la biroul de înscrieri organizat în holul Aulei „Iuliu Haţieganu”, str. Gheorghe Marinescu nr. 23, de luni până vineri între orele 8:00 – 16:00 și sâmbăta (11 iulie 2026 și 18 iulie 2026) între orele 9:00 – 14:00;

23 iulie 2026: înscrierile se fac în intervalul orar 8 – 14;

24 iulie 2026: afișarea listelor cu candidații înscriși și repartizarea acestora pe săli;

26 iulie 2026: examen scris de admitere și contestații la întrebări în intervalul de două ore de la afișarea grilei corecte;

27 iulie 2026: afișarea rezultatelor, contestaţii la notă și afişarea rezultatelor finale după contestaţii;

29 iulie – 12 august 2026: confirmarea locurilor.

Calendarul concursului de admitere la studii universitare de licență pentru programele de studii Asistență medicală generală, Asistenţă medicală generală (la Baia Mare), Radiologie şi Imagistică, Balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare, Tehnică dentară, Nutriție și Dietetică și Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic

7 iulie – 23 iulie 2026: înscrierea candidaților;

7 iulie – 26 iulie 2026: evaluarea dosarelor;

27 iulie 2026: afişarea rezultatelor;

28 iulie –12 august 2026: confirmarea locurilor.

Mai multe informații despre programele de studii ale UMF Cluj-Napoca aflați scriind la adresa de e-mail admitere@umfcluj.ro sau apelând numărul de telefon 0374-834266, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00-16:00.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.