Un nou capitol pentru Pedro Almodóvar: celebrul regizor debutează ca romancier

Regizorul spaniol Pedro Almodóvar îşi va lansa primul roman, „El hombre que solo escribía en los aviones” (Reservoir Books), la data de 29 octombrie, aceasta fiind a doua sa incursiune în lumea literaturii, după volumul de povestiri publicat în 2023, „El último sueńo” („Ultimul vis”), transmite marţi agenţia EFE.

Cartea „El hombre que solo escribía en los aviones” îl are ca protagonist pe Flavio Guijarro, un bărbat care şi-a petrecut jumătate din viaţă reinventându-se. El a avut zeci de hobby-uri, însă rareori acestea au culminat cu o profesie. Cea de actor este cea pe care a reuşit s-o cultive, cu mai mult sau mai puţin noroc, potrivit detaliilor oferite marţi de editură.

Într-o călătorie de promovare, însă, la 10.000 de metri altitudine, personajul îşi descoperă, târziu, o nouă vocaţie, scrisul. Din acel moment, el îşi va dedica viaţa combaterii blocajelor sale creative şi urmăririi acelui vis… care îi scapă iremediabil printre degete de îndată ce se apropie momentul de punctul final, conform editurii.

Este vorba despre o naraţiune care pătrunde „într-o junglă de experienţe şi lecturi, de intrigi inventate şi de idei împrumutate, care la rândul lor servesc drept fundament pentru o operă surprinzătoare, livrescă şi foarte pasională”, potrivit descrierii cărţii.

Almodóvar şi-a prezentat cea mai recentă peliculă, „Amarga Navidad”, la Festivalul de Film de la Cannes, unde a participat împreună cu întreaga echipă a producţiei din distribuţia căreia fac parte, printre alţii, Bárbara Lennie, Aitana Sánchez-Gijón şi Leonardo Sbaraglia.

AGERPRES

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.