Tișe îi avertizează pe liberali asupra riscului de a rămâne în opoziție până în 2032

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, lansează un nou mesaj critic la adresa direcției politice asumate de Partidul Național Liberal, avertizând asupra riscurilor pe care o eventuală trecere în opoziție le-ar putea avea pentru viitorul formațiunii. Într-o analiză cu accente puternice privind identitatea și perspectivele partidului, liderul liberal clujean susține că PNL traversează unul dintre cele mai dificile momente din istoria sa recentă și vorbește despre ceea ce numește „marea orbire” a partidului în fața provocărilor politice care urmează.

”PNL pare să se îndrepte în câteva zile, spre cea mai grea probă politică de după 1990: opoziția. Opoziția la PSD, atât de mult dorită de partid, nu-i așa, vehiculată public până la obsesie în ultima perioadă, afirmativ, în interes național!

Asta au decis “greii partidului” în interesul partidului, într-un moment de emoție, frustrare, supărare pe partenerii de guvernare din PSD, care dețin în parlament dublul electoral al PNL.

Opoziția decisă de conducerea PNL, nu este pentru câteva luni, ci este pentru acest ciclu electoral cel puțin, până în 2028, cât timp configurația actuală a parlamentului este aceeași (configurația actuală nu permite o majoritate viabilă fără PSD)

Dar, drama reală a PNL nu este pierderea guvernării, ci pierderea identității. Iar asta nu o poate rezolva nici un “Mesia politic”.

Ani la rând, partidul a confundat supraviețuirea la putere cu consolidarea politică. A sacrificat capital electoral pentru formule de guvernare, care i-au estompat profilul și au alimentat dezamăgirea propriului electorat.

Acum, PNL riscă să descopere că cel mai greu lucru în politică nu este să câștigi alegeri, ci să mai ai pe cine convinge, după ce ai pierdut încrederea celor care te-au votat.

Dacă și după 2028, nu va putea exista o majoritate viabilă fără PSD, liberalii pot rămâne captivi încă un mandat în opoziție, până în 2032. Pentru consecvență și credibilitate, așa este corect, nu-i așa …?! Dacă nu ar fi așa, atunci care este sensul și rostul acestei decizii de a intra acum în opoziție față de PSD?

Șase sau opt ani departe de putere nu iartă pe nimeni. În acest interval, partidele se reformează profund, sau se sting lent, consumate de conflicte interne, cu lideri fără legitimitate populară și lipsa unei direcții clare.

Marea orbire a PNL este că încă tratează această perspectivă ca pe o simplă perioadă dificilă. În realitate, este un test de supraviețuire dificil și aproape imposibil de trecut. Pentru că, la finalul unei opoziții atât de lungi, întrebarea nu va fi dacă PNL poate reveni la guvernare. Întrebarea va fi, dacă va mai exista un PNL suficient de puternic pentru a mai conta…”, a transmis Tișe pe rețelele sociale.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.