Start înscrieri pentru cariera militară. Ce condiții trebuie îndeplinite

Începând de luni, 8 iunie 2026, s-a dat startul înscrierilor pentru cursurile de formare a ofițerilor și subofițerilor în domenii precum: psihologie, administrare proprietate imobiliară, auto, comunicații, tehnologia informației, sanitar, parașutiști și comando.

Reprezentanții Biroului informare-recrutare al Centrului Militar Zonal Cluj anunță că se pot înscrie candidaţii care provin din rândul maiştrilor militari şi subofiţerilor în activitate sau în rezervă, al SGP în activitate sau în rezervă, precum şi din rândul civililor din cadrul şi din afara Ministerului Apărării Naționale.

Criteriile de recutare sunt: vârsta maximă 45 de ani împliniţi, la data acordării gradului şi numirii în funcţie la finalizarea cursului de formare; studiile – absolvenţi ai unei instituţii de învăţământ superior, respectiv postliceal, cu specializarea/programul de studii corespunzător armelor sau serviciilor și specialităților militare pentru care se organizează cursul de formare și absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat pentru specialitățile parașutiști și comando.

Apoi, la cursurile de formare a ofițerilor mai există condiții în ceea ce privește vechimea: pentru candidaţii care sunt militari în activitate în cadrul M.Ap.N., cel puțin 3 ani de vechime în serviciu ca maiștri militari/subofițeri și/sau soldați/gradați profesioniști, în activitate, calculată de la data absolvirii studiilor militare/cursurilor de formare, respectiv a programului de instruire până la data începerii cursului de formare a ofițerilor în activitate; pentru candidaţii civili, în rezervă sau din rândul personalului celorlalte instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională: 3 ani experiență în domeniul studiilor de licenţă civile absolvite (să facă dovada că au lucrat cel puțin 3 ani în domeniul studiilor cerute). Pentru candidații la cursurile de formare a subofițerilor nu e necesară vechimea sau experiența în muncă.

De asemenea, reprezentanții Biroului informare-recrutare al Centrului Militar Zonal Cluj informează că pe site-ul de la adresa https://dgmru.mapn.ro/ a fost publicat planul de şcolarizare al Ministerului Apărării Naţionale pentru anul de învăţământ 2026-2027, acesta cuprinzând toate datele referitoare la cursurile de formare a cadrelor militare pentru care se organizează admitere.

Mai multe informații și consiliere privind înscrierea, în vederea participării la selecție și admitere se pot obține de la personalul biroului informare-recrutare din cadrul Centrului Militar Zonal Cluj, în zilele de luni, miercuri, joi și vineri între orele 08.00-16.00, respectiv marți între orele 10.00-18.00 sau la numărul de telefon 0769054977.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.