„Arlechinii” dejeni pe scenă la Toulouse

Festivalul Internaţional de Teatru „Eclairs sur Scène” din Toulouse, Franța, sărbătorește anul acesta 40 de ani de existență (4-6 iunie, 2026). Dedicat interculturalității și tinerilor pasionați de arta scenică, evenimentul este organizat de Asociaţia FITE (Festival International de Théâtre d’Enfants), reunind în decursul anilor pe scena Teatrului „Jules-Julien”, peste 400 de trupe de pe toate meridianele globului. De asemenea, pe lângă spectacolele trupelor invitate, programul acestei manifestări include, o vizită ghidată în oraşul capitală culturală a Occitaniei, o paradă a costumelor şi ateliere teatrale. Nu în ultimul rând, participanții la festival au parte și de tradiționala recepţie oficială în sala Capitoliului din Primăria Toulouse, oferită de primarul orașului, dl. Jean-Luc Moudenc. Un primar și o primărie cu care administrația dejeană întreține relații amicale de mai bine de zece ani, prin edilul șef al Dejului, Morar Costan, fervent susținător al participării tinerilor la diferite festivaluri și schimburi culturale internaționale.

Dejul este prezent la acest festival din 2016 și de fiecare dată, trupele care au fost selectate s-au prezentat excelent. Așadar, în cele 30 de minute cât durează piesa „La partie de cartes”, după Marcel Pagnol pusă în scenă de prof. Lucian Iosip, coordonatorul trupei „Arlequin” a Asociației Francofonilor din Dej, suntem siguri că „ai noștri tineri, la Toulouse”, vor reprezenta România cu brio și vor cuceri publicul din sală revenind în țară cu diplome și distincții binemeritate. Jucată de talentaţii elevi ai Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Dej: Matei Tătar, Tudor Rațiu, Matei Feier și Ștefan Bodea-Ban, piesa „Partida de cărți” este o adaptarea ce respectă fidel umorul lui Pagnol, atât de savuros în descrierea unor personaje și întâmplări din Provența sa natală. În plus, perechea Sara Mureșan (C.N. „Andrei Mureșanu”) și Ștefan Bodea-Ban vor susține un mini recital reprezentativ pentru folclorul someșean. Ambii sunt dansatori ai Ansamblului folcloric „Someșana” Dej.

În periplul lor francez, tinerii artiști sunt însoțiți de Eleonora Bodea-Ban , profesor de educație plastică la Șc. Gimnazială „Avram Iancu” (care semnează scenografia spectacolului), de

Elena Alexandra Rad și Iulia Gabriela Pugna, studente la UBB Cluj și membre active ale Institutului Francez din Cluj-Napoca, precum și de unii părinți, trup și suflet implicați în organizarea participării copiilor la festival.

Tuturor, succes!

M. Vaida

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.