Peste 31.900 de locuri la licență și master, la admiterea UBB

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va scoate la concurs, pentru anul universitar 2026-2027, un număr de 5.448 de locuri bugetate destinate absolvenților de liceu care vor să se înscrie la facultate, 10.922 de locuri în regim cu taxă la învățământ cu frecvență și 3.135 de locuri pentru învățământ la distanță și cu frecvență redusă pentru studii universitare de nivel licenţă. Cifrele au fost prezentate vineri, 22 mai 2026, de către rectorul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB), prof. univ. dr. Daniel David, prorectorul UBB responsabil de Linia de studii în limba maghiară, prof. univ. dr. Markó Bálint, și prorectorul UBB responsabil de Linia de studii în limba germană, conf. univ. dr. Christian Săcărea. Noutatea constă în faptul că, și în acest an, se continuă programele cu dublă specializare, lansate de UBB anul trecut, după 20 de ani de absență a acestora.

Revine dubla specializare 

Astfel, UBB vine cu șapte specializări noi la nivel licență pentru admiterea din luna iulie, cu dublă specializare: la Facultatea de Matematică și Informatică: Matematică (în limba maghiară) – Informatică (în limba maghiară), respectiv Matematică – Informatică (în limba română); la Facultatea de Litere: Limba și Literatura maghiară – Etnologie (în limba maghiară); la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor: Administrarea afacerilor (în limba germană); la Facultatea de Fizică: Fizică (în limba maghiară) – Informatică (în limba maghiară); la Facultatea de Istorie și Filosofie: Filosofie (în limba maghiară) – Istoria artei (în limba maghiară); la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației: Pedagogia învățământului primar (în limbile română, maghiară și germană, în diverse locații: Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Năsăud, Reșița, Satu Mare, Odorheiu Secuiesc, Sighetu Marmației).

După cum au precizat reprezentanții UBB, din locurile bugetate, 35 sunt locuri speciale alocate pentru candidaţii de etnie romă, 169 sunt destinate absolvenţilor de licee situate în mediul rural, 25 se alocă pentru candidații proveniți din sistemul de protecție socială, 25 sunt oferite persoanelor cu dizabilități, iar alte 25 de locuri fiind alocate candidaților aparținând minorităților naționale.

Totodată, la nivel master, UBB va scoate la concurs, pentru anul universitar 2026-2027, un număr de 3.560 de locuri la buget şi 8.142 de locuri la taxă. Un număr de 238 dintre locurile bugetate sunt alocate domeniilor prioritare de dezvoltare ale României, 50 dedicate masteratului didactic, 25 alocate pentru candidații cu dizabilități, 25 de locuri pentru candidații proveniți din sistemul de protecție socială, 10 locuri destinate candidaților de etnie romă, iar 25 alocate pentru candidați aparținând minorităților naționale.

Candidații vor putea alege între cele 263 de programe de licență (învățământ cu frecvență și învățământ la distanță și cu frecvență redusă), respectiv cele 251 de programe de master (învățământ cu frecvență sau frecvență redusă).

 Zece programe noi la master

În același timp, reprezentanții au anunțat că UBB va avea zece programe noi de studiu la nivel de master pentru sesiunea de admitere din luna iulie. Este vorba de Facultatea de Business cu specializarea Aprovizionare și managementul lanțului logistic (învățământ în regim dual) – 2 ani, limba engleză; de Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării: cu specializarea Negociere și soluționarea conflictelor – 2 ani, învățământ cu frecvență – în limba română; de Facultatea de Matematică și Informatică: Cloud, infrastructură de rețea și calcul de înaltă performanță – 2 ani, limba engleză. Trei specializări noi vor fi și la Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică: Chimie biologică pentru științele vieții și științe medicale, Controlul și securitatea alimentelor, Produse farmaceutice și cosmetice (limba română); o specializare nouă la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor: Administrarea afacerilor în turism, comerț și servicii (învățământ în regim dual, la Reșița) – 2 ani, limba română; o specializare la Facultatea de Business: Antreprenoriat și inovare – 2 ani, limba română; și două specializări la Facultatea de Inginerie: Sisteme electromecanice avansate și Concepția și trasarea sistemelor mecanice (învățământ în regim dual, la Reșița – 2 ani, limba română).

Perioada de admitere pentru noul an universitar este cuprinsă între 13 și 30 iulie 2026, iar calendarul admiterii cuprinde perioada de înscrieri, probele de concurs, afişarea rezultatelor, depunerea contestațiilor, confirmarea locurilor și perioada de redistribuire a locurilor rămase disponibile pentru fiecare dintre cele 23 de facultăți ale UBB.

Pentru admiterea în anul universitar 2026-2027 facultăţile din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai au elaborat diferite tipuri de probe scrise sau orale pentru testarea cunoştinţelor şi capacităţilor cognitive ale elevilor. Facultăţile vor lua în considerare media examenului de bacalaureat cu pondere diferită. Tematica de concurs şi bibliografia pentru probele scrise se găsesc afişate pe paginile oficiale ale fiecărei facultăţi.

Taxele de admitere şi taxele de şcolarizare pentru anul universitar 2026-2027 sunt stabilite la nivelul fiecărei facultăţi şi pot fi consultate accesând linkurile: https://www.ubbcluj.ro/ro/taxe/taxe_de_admitere, respectiv https://www.ubbcluj.ro/ro/taxe/taxe_de_scolarizare.

Referindu-se la taxele de scolarizare, rectorul Daniel David a precizat că UBB, ca cea mai mare universitate a țării și una dintre cele mai bune, nu are cele mai mari taxe din țară: „Mereu intenția noastră a fost să transformăm angajamentul pentru excelență într-o excelență inclusivă. Nu este universitate în țară care să aibă excelență și suport social mai mare decât oferă UBB”.

Informațiile complete cu privire la admiterea din acest an la UBB pot fi consultate accesând linkul: https://infoadmitere.ubbcluj.ro/ro/ .

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.