S-a deschis cel mai mare parc comercial din Transilvania

URBANO Shopping & Living, cel mai mare parc comercial din Transilvania, a fost inaugurat oficial joi, 21 mai, în prezența reprezentanților autorităților locale și județene, a oamenilor de afaceri și a primilor vizitatori dornici să descopere noul centru comercial.

Situat în Florești (DN1 – Nod Luna de Sus), proiectul marchează un moment de referință pentru întreaga Zonă Metropolitană Cluj. Evenimentul a debutat cu o ceremonie festivă, la care au participat dezvoltatorii proiectului, arhitecții, reprezentanți ai administrației publice și antreprenori locali. Printre cei prezenți s-au numărat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, viceprimarul comunei Florești, Albert Zoltan și viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea.

Evenimentul a marcat finalizarea primei etape a unui proiect de investiții de anvergură dezvoltat pe un teren de 25 de hectare din comuna Florești (din care 15 hectare alocate etapei curente). În proiectarea și execuția noului parc comercial au fost angrenate peste 70 de companii și 400 de oameni dedicați. 

URBANO Group a livrat, joi, pe piață 16.300 m² de spații comerciale și de servicii în Galeria Comercială, în timp ce magazinele Hornbach și Selgros vor avea o suprafață cumulată de peste 27.000 m². 

„Ceea ce vedeți astăzi aici a fost posibil doar pentru că am muncit în echipă. De la idee la inaugurare au trecut aproape patru ani, din care 14 luni au reprezentat faza de șantier. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au lucrat la proiect, peste 70 de companii și peste 400 de persoane. 

Cuvântul cheie rămâne “echipa”: Sute de oameni profesioniști, care au lucrat cu pasiune, ziua și noaptea, pentru URBANO Shopping & Living. De asemenea, merită mulțumirile noastre cei care au coordonat echipele de proiectare și execuție, care au asigurat sinergia necesară unui proiect de asemenea anvergură”, a declarat Mircea Ilea, partener în cadrul URBANO Group. 

 

Accesibilitate, diversitate și calitate

Sub sloganul „Live. Shop. Connect”, URBANO Shopping & Living propune un concept integrat în care comerțul, serviciile, gastronomia și experiențele de calitate se îmbină într-un proiect modern și accesibil. Caracteristicile unui parc comercial clasic, împreună cu funcțiunile unei destinații care are în centru conceptul de comunitate, arată intenția investitorilor de a oferi vizitatorilor accesibilitate, diversitate și calitate într-un proiect bine ancorat în specificul local. 

“Pentru noi, acest proiect este rezultatul unei munci de aproape patru ani. Am pornit de la o idee, am construit un concept și am rămas fideli unei viziuni clare: aceea de a dezvolta aici, în Florești, un pol comercial modern, funcțional și relevant pentru întreaga Zonă Metropolitană Cluj. 

De la început, nu am privit acest teren doar ca pe o investiție. L-am privit ca pe o oportunitate de a crea un nou reper pentru comunitate, pentru Florești și pentru zona de vest a Clujului. Un proiect care aduce mai aproape de oameni servicii, experiențe, locuri de întâlnire și soluții adaptate ritmului în care această zonă se dezvoltă. 

Ne dorim ca URBANO Shopping & Living să nu fie doar un proiect al prezentului, ci o dezvoltare strategică, gândită pe termen lung. De aceea, această primă fază este doar începutul unui parcurs mai amplu”, a declarat, la rândul său, Alexandru Paul Șerban, partener în cadrul URBANO Group. 

 

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe a declarat că orice investiție majoră realizată în județul Cluj înseamnă dezvoltare și oportunități pentru comunitățile locale. „URBANO Shopping & Living este un proiect important atât pentru Florești și localitățile învecinate, cât și pentru întreaga zonă metropolitană, prin serviciile moderne pe care le oferă, prin locurile de muncă generate și prin impactul pozitiv asupra economiei locale. Ne bucurăm că județul Cluj continuă să atragă investiții private consistente, care contribuie la consolidarea statutului regiunii noastre, recunoscută ca fiind cel mai dinamic centru de dezvoltare din România”, a declarat Alin Tișe.

Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, a declarat că investiția reprezintă o confirmare a dezvoltării accelerate din zona metropolitană Cluj și a subliniat impactul economic pe care noul parc comercial îl va avea asupra întregii regiuni.

„Nu în fiecare zi avem ocazia să participăm la deschiderea unei investiții care depășește în acest moment 40 de milioane de euro. Sunt bani mulți, sunt bani câștigați cu greu, în spatele lor există, sunt convins, foarte multă transpirație, foarte multă muncă și mai ales foarte multe riscuri asumate. Mi-au atras atenția 3 slide-uri din cele 16 pe care le-ați prezentat, 3,1 hectare de spațiu verde, 30% branduri românești și peste 500 locuri de muncă, ce înseamnă asta?

Asta înseamnă că zona metropolitană a Clujului prin această investiție a devenit o zonă de încredere. Se confirmă, încă o dată, că este cea mai dinamică zonă metropolitană a României. Această investiție creează multe oportunități. Oportunități atât pentru oamenii de afaceri, dar mai ales pentru cetățeni. Eu sunt convins că această investiție va duce la creșterea calității vieții și este o ancoră puternică, în ceea ce va însemna dezvoltarea ulterioară a Floreștiului, Gilăului, Luna, Săvădisla, și a celorlalte localități limitrofe. Aș încerca să spun că până dincolo de Căpuș.

Este o oportunitate pe care clujenii au așteptat-o de foarte mult timp. Clujul, Floreștiul, Gilăul, trebuie să colaboreze, suntem obligați”, a transmis viceprimarul Dan Tarcea.

Ciprian Comșulea, Director Investiții Urbano Group

URBANO Shopping & Living va fi deschis zilnic între 10:00 și 22:00. Noul parc comercial se adresează unui public de proximitate, format în principal din locuitorii din Florești, Gilău, Luna și Vlaha, dar mizează și pe un flux consistent de vizitatori din zona vestică municipiului Cluj-Napoca, cât și pe cei aflați în traficul cu specific de tranzit din zonă. 

Parcul comercial găzduiește un mix echilibrat de branduri internaționale și operatori locali: Supermarket: Lidl, Modă, încălțăminte & accesorii: Half Price, CCC, Sinsay, Deichmann, Benvenuti, casă, decorațiuni & grădină: JYSK, Bosch, Tedi, Sport & timp liber: Sportisimo, Oval Sport, Stay Fit Gym, copii: Peak Toys, Smyk; Drive-Thru Hub: McDonald’s, Burger King, Popeyes, Starbucks; Food: Mesopotamia, Prime Beef – Băcănia, Artigiamo Coffee, Plăcintăria Stan și Bran; Pet Shop: Fressnapf; Servicii: Banca Transilvania, Alma Farmacie, XPRESS 

Rareș Drăgan, arhitectul URBANO Shopping & Living

Magazinele Lidl și Half Price vor deveni operaționale în cursul lunii iunie, cei doi retaileri având calendare interne diferite de dezvoltare și deschidere. 

Retailerul de bricolaj Hornbach și hipermarketul cash&carry Selgros se află în etapa de demarare a lucrărilor de execuție și urmează să se deschidă publicului în prima jumătate a anului 2027. 

Un element distinctiv al parcului este Drive-Thru Hub-ul, un concept unic în peisajul de retail din România, cu peste 1.000 m² dedicați zonei de food, unde McDonald’s, Starbucks, Popeyes și Burger King sunt prezente în premieră împreună. 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.