Rata inflației: de trei ori mai mare decât media UE

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a crescut până la 3,2% în luna aprilie, de la un nivel de 2,8% în martie, iar România este, din nou, ţara cu cea mai ridicată inflaţie, cu un avans anual al preţurilor de 9,5%, arată datele publicate miercuri de Oficiul de statistică al Uniunii Europene (Eurostat). Luna trecută, ţările membre UE cu cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei au fost: Suedia (0,5%), Danemarca (1,2%) şi Cehia (2,1%). La polul opus, ţările membre UE cu ratele cele mai ridicate ale inflaţiei au fost: România (9,5%), Bulgaria (6%) şi Croaţia (5,4%). Comparativ cu situaţia din luna martie 2026, rata anuală a inflaţiei a scăzut doar în cinci state membre, a rămas stabilă într-o singură ţară şi a crescut în 21 ţări membre, inclusiv în România (de la 9% până la 9,5%). De asemenea, rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut până la 3% în aprilie, de la un nivel de 2,6% în martie. Cea mai mare contribuţie la rata anuală a inflaţiei în zona euro a venit din partea serviciilor (1,38 puncte procentuale), urmate de preţurile la energie (0,99 puncte procentuale) şi preţurile la alimente, alcool şi ţigări (0,46 puncte procentuale).

În cazul României, datele publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS) arătau că rata anuală a inflaţiei a crescut la 10,71% în aprilie, de la 9,87% în luna martie, în condiţiile în care serviciile s-au scumpit cu 13,04%, mărfurile nealimentare cu 12,02%, iar mărfurile alimentare cu 7,39%. „Indicele preţurilor de consum în luna aprilie 2026 comparativ cu luna martie 2026 a fost 100,84%. Rata inflaţiei de la începutul anului (aprilie 2026 comparativ cu decembrie 2025) a fost 3,1%. Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2026 comparativ cu luna aprilie 2025 a fost 10,7%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2025 – aprilie 2026) faţă de precedentele 12 luni (mai 2024 – aprilie 2025) a fost 9,0%”, se arată în comunicatul INS. Potrivit sursei citate, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna aprilie 2026 comparativ cu luna martie 2026 a fost 100,73%. Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2026 comparativ cu luna aprilie 2025 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 9,5%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2025 – aprilie 2026) faţă de precedentele 12 luni (mai 2024 – aprilie 2025) determinată pe baza IAPC a fost 8,0%.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, la 5,5%, de la 3,9% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2026 şi anticipează că aceasta va ajunge la 2,9% la sfârşitul lui 2027, potrivit datelor prezentate marţi de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. „S-a amplificat ideea că Banca Naţională prognozează creşterea inflaţiei, când, de fapt, fraza următoare era clară: inflaţia scade la jumătate, de la aproape 11% la aproximativ 5%. Faptul că va creşte în mai şi iunie cu 0,1 – 0,3 puncte procentuale s-a amplificat la nivelul societăţii. Va creşte până prin iulie, probabil până la 11%, dar creşterile sunt mici, pentru că apoi, în iulie, august şi septembrie, vom avea deja o inflaţie de aproximativ 6%, iar spre sfârşitul anului, 5% şi ceva”, a declarat Mugur Isărescu, într-o conferinţă de presă. El a menţionat că prognoza se bazează pe datele disponibile în prezent.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.