Actorul Ioan Isaiu, aplaudat să fie o stea și-n ceruri

Clujenii au venit marți, 12 mai 2026, în număr mare pentru a-și lua rămas bun de la actorul Ioan Isaiu, care s-a stins mult prea devreme chiar în timp ce-și făcea meseria îndrăgită. Sicriul cu trupul neînsuflețit al actorului clujean Ioan Isaiu a fost depus marți în foaierul Teatrului Național din Cluj-Napoca, instituție pe scenă căreia a jucat zeci de roluri pentru care a primit sute de aplauze din partea publicului. Totodată, publicul care îi va putea aduce un ultim omagiu miercuri, 13 mai 2026, de această dată la Dej, la Biserica Ortodoxă „Sfânta Treime”, între orele 10:00 și 12:00. Slujba de înmormântare va avea loc tot miercuri, de la ora 12:00, la Biserica Ortodoxă „Sfânta Treime” din Dej, situată pe strada Unirii nr. 1 D.

Actorul Ioan Isaiu s-a născut la 25 august 1969, în Hunedoara. A făcut parte din prima promoție de absolvenți ai școlii de actorie de la Cluj, finalizându-și studiile în 1995, la clasa Soranei Coroamă-Stanca. După finalizarea studiilor a devenit angajat al Teatrului Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, unde a jucat în piesele unor regizori de seamă. I-a interpretat pe Gadshill în Falstaff și pe Demetrius în Visul unei nopți de vară, a fost Căpitanul din Tom Paine și Episcopul din Becket, spectacole semnate de Victor Ioan Frunză. A jucat în Seneca sau sfârșitul unei iubiri (regia Kincses Elemer), în Zbor deasupra unui cuib de cuci (regia Marius Oltean), în Povestiri din pădurea vieneză (regia Anca Bradu), în Țiganiada (regia Mircea Cornișteanu). S-a remarcat ca actor de film și televiziune în producțiile: Vocea inimii, Îngerașii, Aniela, Iubire și onoare sau Îngeri pierduți.

Revenind la Cluj, pe scena Teatrului „Lucian Blaga” a jucat în Povești de dragoste la prima vedere, spectacol regizat de Tudor Lucanu, în Meșterul Manole, regizor Andrei Măjeri, în Țiganiada, în regia lui Alexandru Dabija, în Cel mai iubit dintre pământeni (regia Tudor Lucanu), în Furtuna, spectacol montat de Gábor Tompa. A făcut publicul să râdă cu rolul lui Chiriac din O noapte furtunoasă (regia Dragoș Pop) și l-a purtat în lumea absurdului jucând în Pietonul aerului (regia Gábor Tompa). Ultimele aplauze pe scena clujeană le-a primit pentru rolul Teddy din piesa Numărul 1 mondial, regia Tudor Antofie. sursă 

Dumnezeu-l să-l odihnească în pace!

T.S.

foto: Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.