Apelul lui Ioan Aurel Pop pentru salvarea învățământului românesc

În cadrul conferinței „Nevoia de educație și de școală, azi”, susținută cu ocazia lansării la Târgul Gaudeamus a volumului „Viața și activitatea lui Spiru C. Haret” de Gheorghe Adamescu (ediție îngrijită de acad. Ioan-Aurel Pop), președintele Academiei Române a realizat o radiografie a sistemului de învățământ românesc. Sub deviza „Prăbușirea educației este prăbușirea unei națiuni”, istoricul a lansat un semnal puternic asupra degradării sistemului de învățământ românesc.

Pornind de la moștenirea lui Spiru Haret, cel care a pus bazele școlii noastre moderne, acad. Ioan-Aurel Pop a denunțat avalanșa de reforme „fără fond” din ultimele decenii, care au condus la o scădere dramatică a gradului de alfabetizare și la o devalorizare a statutului profesorului în societate.

Istoricul a invocată lecția tulburătoare a Universității Stellenbosch, pe al cărei frontispiciu este semnalat faptul că unde calitatea educației scade, societatea se condamnă singură la faliment. Consecințele sunt fatale și inevitabile: pacienți care mor în mâinile unor medici slab pregătiți, clădiri care se prăbușesc sub semnătura unor ingineri incompetenți și o justiție care se evaporă în mâinile unor magistrați superficiali.

Cel mai mare ministru din istoria românilor

Fostul președinte al Academiei Române, Ioan Aurel Pop și-a început discursul explicând că, în opinia sa, Spiru Haret a fost cel mai mare ministru pe care l-am avut noi românii, vreodată, la Educație. „A fost cel mai mare din toate timpurile. După căderea comunismului am mai avut unul, pe profesorul Liviu Maior, despre care aflu că printre primele lucruri pe care le-a făcut la Minister a fost să pună portretul lui Spiru Haret în biroul ministrului și să-i urmeze linia. De aceea a și elaborat o lege a învățământului plecând de la învățămintele lui Spiru Haret. Spiru Haret a fost contemporan cu clasicii literaturii și ai culturii românești, chiar dacă Eminescu îi numea epigoni. A fost contemporan cu Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, cu George Coșbuc, Ion Creangă, Ioan Slavici, cu Ciprian Porumbescu, Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu. Vă reamintesc că a murit în 1912 și de aici începe viața lui postumă, care poate că e mai glorioasă decât viața propriu-zisă.

V-a pomenit dl Dâncu (Vasile George Dîncu-directorul Editurii Școala Ardeleană-n.n) statuia lui din fața Universității din București și vreau să vă spun că se află acolo într-o companie excepțională. Nu a fost pus întâmplător: Mihai Viteazul – primul unificator de țară; Ion Heliade Rădulescu – primul președinte al Academiei Române și Gheorghe Lazăr – primul care a introdus limba română în învățământul superior în Țara Românească în locul limbii grecești, care domina atunci. În 1818, certat fiind cu episcopul Vasile Moga, a trecut munții și a ajuns în Țara Românească unde a introdus limba română. Alături de cei trei – Mihai Viteazul, Ion Heliade Rădulescu și Gheorghe Lazăr – se află Spiru Haret. Poate că nimic nu poate fi mai frumos care să arate recunoștința națiunii. Din păcate, de multe ori această recunoștință a rămas formală, s-a mărginit la statuie și la câteva pomeniri. El a lăsat niște învățăminte extraordinare”, a spus istoricul.

Moștenirea

El a amintit că de la Alexandru Ioan Cuza și de la Mihai Kogălniceanu ne-a rămas structura învățământului nostru: învățământ primar, secundar și superior. „Cuza a introdus pentru prima oară și am fost a patra țară europeană, învățământul primar obligatoriu și gratuit. S-a preocupat de licee, crezând că e bine ca în fiecare capitală de județ să fie un liceu. S-a ocupat de învățământul superior, cum știți. Prima universitate modernă a țării fiind bine întemeiată la Iași, iar când i s-a spus că nu sunt profesori care să predea în limba română, Cuza, care avea sfătuitori buni din Transilvania, printre care August Treboniu Laurian, a zis că sunt profesori care pot preda în limba română, cu doctorate la Berlin și Viena, și care sunt ardeleni. Și l-a dus la Iași printre alții, pe profesorul Ștefan Micle, născut aici, la Feleac, și care a întemeiat învățământul superior ingineresc în domeniul geografiei-geologiei, fiind un mare specialist.

Erau oameni luminați cu toții și de la Mihail Kogălniceanu și de la Cuza a cules Spiru Haret acest respect pentru înaintași”, a spus Ioan Aurel Pop, arătând că Spiru Haret nu a schimbat nimic din ce a fost bun, dar a înnoit învățământul după model european, ceea ce astăzi nu se întâmplă.

Academicianul a semnalat că în prezent se fac reforme fără să se țină cont de subiecții școlii, de profesori și de elevi.

Reforme sterile

„Ne tot chinui să facem reforme. Nu înțelegem că o reformă are nevoie de așezare, de rezultate. Într-o reformă trebuie să aștepți să vezi dacă rodește. Noi facem reforme continuu, dar uităm un lucru esențial: subiecți ai școlii sunt profesorii și elevii. Nu putem face abstracție nici de unii, nici de alții”, a afirmat istoricul.

Dictatura părinților

În discursul său, academicianul a denunțat devalorizarea statutului de dascăl, lipsa de respect față de elevi și imixtiunea brutală a părinților în actul pedagogic.

„Ni se spune astăzi că elevii nu mai sunt elevi și că profesorii nu mai sunt profesori. Ce păcat! Dar nici miniștrii nu mai sunt miniștri. Miniștrii trebuie să se bucure de respect, adică să fie ascultat. Dar pentru asta nu-i de ajuns să te declari ministru, ci trebuie să ai un prestigiu în societate. Spiru Haret, când a ajuns ministru, era doctor în matematică și fizică, cu primul doctorat luat de un român la Sorbona. Când a venit în țară, firește că se uitau la el ca la o icoană, iar ce ieșea din mintea și gura lui era respectat. Nu e de ajuns să te numească ministru un șef de guvern sau un șef de țară, ci este nevoie să te bucuri de respectul lumii.

De respect trebuie să se bucure și elevii. Astăzi elevii nu-și mai dau seama de statutul pe care îl au într-un liceu bun, iar profesorii sunt disprețuiți până și de portarii instituției. Profesorii nu mai sunt plătiți bine. Un profesor, ca să fie respectat în societate – să zicem la țară, împreună cu preotul și medicul – trebuie să se bucure de prestigiul social. Prestigiul i-l dă, să știți, și haina pe care o poartă, dar mai ales vorba care o scoate în discuțiile cu părinții, cu elevii. Profesorii, ca să fie respectați în societate, trebuie să trăiască decent. Firește să fie pregătiți în universități bune, iar când își iau licența, masteratul și doctoratul, să fie luate cum trebuie. Părinții nu ar trebui să se amestece în viața școlii, decât în probleme curente.

Astăzi vine părintele și spune: „Doamnă, sunt om de afaceri și te distrug că i-ai dat copilului meu nota 4!”. Și cum să mai fie prestigiu și valoare?!”, a punctat fostul președinte al Academiei Române.

Experimente pedagogice

Ioan Aurel Pop a ținut să critice cooptarea elevilor în elaborarea pogramelor școlare și fragmentarea anului în module care afectează ritmicitatea.

„Aflu că astăzi elevii sunt cooptați în comisiile care alcătuiesc programele școlare și planurile de învățământ. Prostie ca asta mai mare nu se poate. Cum să-l întreb pe elev dacă trebuie introduse funcții la matematică sau la fizică dacă mai e nevoie de optică, sau la istorie dacă îi mai învățăm pe domni sau vorbim numai de curiozitățile Evului Mediu? De când e lumea, programele școlare le fac specialiștii. Ce-i mai trebuie școlii noastre? Îi trebuie ritmicitate. Cam de 250 de ani încoace, în lumea europeană sunt trei vacanțe. Cum se poate să faci cinci vacanțe? Să pui cinci module, că nu le mai poți numi trimestre. Să întrerupi școala de cinci ori pe an și încă de vreo două ori când avem „Școala altfel” sau „Școala verde”, și profesorii îmi spun că încep un capitol și nu-l mai pot termina. De când e lumea a fost o continuitate în școală”, a arătat istoricul.

Dispariția competiției

El a mai avertizat că eliminarea concurenței și a ierarhiilor naturale, sub pretextul evitării „frustrării”, nu face decât să ucidă ambiția și să deschidă calea spre promovarea mediocrității, transformând educația într-un proces fără busolă și fără rezultate.

„Părinții trebuie să afle în secret ce face copilul lor pentru că nu e voie să știe ceilalți copii ce fac copiii, adică s-a distrus concurența. O societate sănătoasă se bazează pe concurență, pe competiție și promovează meritul. În timpurile vechi, dacă aflai că vecinul tău de bancă a luat 9 și tu 6, te ambiționai în așa măsură încât în trimestrul următor luai 9 cel puțin. Acum nu se poate, că îi jignim. Nu-i voie să știu eu ce notă are vecinul meu pentru că se poate simți frustrat. Eu, de fiecare dată când am fost frustrat, am înaintat. Dacă nu ne mai necăjim de nimic, dispare ambiția, iar dacă dispare ambiția, dispare concurența și s-a dus meritul cu totul, și îi promovăm pe mediocri și pe proști”, transmis istoricul.

„Falimentul învățământului e falimentul națiunii”

În intervenția sa, Ioan Aurel Pop a ținut să invoce lecția Universității Stellenbosch din Africa de Sud.

„Vreau să vă citesc un fragment pe care îl știți. Pe frontispiciul Universității Stellenbosch din Africa de Sud scrie așa: „Distrugerea oricărei națiuni nu necesită bombe atomice sau rachete cu rază lungă de acțiune. Trebuie doar scăderea calității învățământului și permisiunea fraudei la examenele studenților. Pacienții vor muri în mâinile unor asemenea medici, clădirile se vor prăbuși fiind construite de asemenea ingineri, banii se vor pierde în mâinile unor asemenea economiști, dreptatea se evaporă în mâinile unor asemenea judecători. Falimentul învățământului e falimentul națiunii”.

Adică e destul să distrugi învățământul ca să distrugi o națiune. Și asta nu se înțelege la noi. Nu poți comanda într-o școală sau țară dacă nu ai o anumită continuitate. Să nu credeți că pledez pentru continuitate eternă. Două mandate sunt suficiente, chiar și de director de liceu. De ministru sau prim miniștri nu trebuie să punem limită. Noi avem miniștri sau prim miniștri de trei luni, de trei săptămâni, de o jumătate de an. Ce să mai punem lstavilă la asta?! La noi pericolele de eternizare sunt în altă parte. După părerea mea, un rector, dacă stă mai mult de două mandate, nu-și îndeplinește bine misiunea. Nimeni nu e de neînlocuit! Dar un ministru, un director sau un rector, dacă nu au patru ani, nu pot face nimic”, a declarat academicianul.

Valorile haretiene

Ioan Aurel Pop a mai vorbit despre necesitatea întoarcerii la valorile promovate de Spiru Haret-meritocrația, încrederea și rigoarea studiului, precizând că este singura cale de a evita falimentul definitiv al națiunii.

„Trebuie să-i promovăm pe cei buni, dar să nu uităm că în jurul nostru se nasc mereu oameni buni. Eu nu aș putea să spun că am avut studenți buni acum sau în secolul trecut. Să știți că avem stundeți foarte buni. Cei slabi sunt cei care au învățat că nu mai trebuie să-și folosească memoria. Și aici e un mare pericol. Eu i-aș sfătui pe toți educatorii să-i învețe pe copii cum să țină minte anumite lucruri. Și faptul acesta se numește mnemotehnică. Aud că profesorii se sperie astăzi să le mai dea copiilor să învețe pe de rost teoreme și reguli. Nu vă supărați, dacă nu înveți că subiectul se acordă cu predicatul în gen, număr și caz… Nu se poate să tot schimbăm și să nu urmărim rezultate și să nu vedem ce iese din mâinile și mințile noastre.

Totul pleacă de la încrederea în cei care ne conduc. Nu vreau să ne întoarcem la trecut. Citesc câteodată câteva rânduri din Iuliu Hațieganu când mi-e dor de deciziile unui medic și rector bun, și Hațieganu zice să facem extensiuni universitare și să mergem la țară, că acolo sunt grăunțele de aur ale națiunii noastre. Astăzi ce facem? 50 la sută dintre români trăiesc la țară. Câți mai vin dintre acei copii cu ambiție să ne înlocuiască pe noi, care ne moleșim? 2 la sută vin și au șanse egale cu ceilalți. Atunci cum se poate ca Spiru Haret să fi făcut 1.900 de școli în toată Țara Românească și noi să nu fim în stare să-i educăm pe copii, încât față de 1990 gradul de alfabetizare a scăzut de trei ori? Atunci aveam analfabeți 3 la sută, iar acum avem analfabeți funcționali vreo 40 la sută, iar analfabeți reali 15-20 la sută. Asta înseamnă oameni care nu mai cunosc literele și nu știu să scrie și să citească. Nu mai este dăruire față de școală nici din partea profesorului, nici din partea elevului, iar părintele care intervine la școală – că majoritatea habar n-au de copiii care se duc la școală sau nu se duc – părinții care intervin, intervin rău.

Și atunci, dacă le știm pe toate astea, dacă știm cum a avut succes Spiru Haret și alți miniștri… Însă acum parcă ne pierdem complet. Cred că dacă se va citi această carte, nu neapărat toată… Acum aflu că unii citesc începutul și sfârșitul. La început sunt intențiile și la sfârșit sunt concluziile, mijlocul e mai greu. Dar măcar atât. Dacă ar citi începutul și sfârșitul cei care ne chivernisesc viața, ar învăța cheia: încrederea. Spiru Haret, când a ajuns ministru, toată Țara Românească, adică România de atunci, mică, a avut încredere. „Haideți să punem la învățământ oameni care știu” a spus istoricul.

„Forme fără fond”

La finalul discursului, istoricul nu a ezitat să denunțe sancționarea profesorilor care le cer elevilor să memoreze, avertizând că ignorarea „fondului”, adică a antrenării minții ne duce la primitivism.

”Un ministru al Sănătății, mi-a spus un bătrân medic din Cluj, când mergea într-o clinică – Aurel Moga, de exemplu, academician – când se ducea într-o clinică, toată lumea îl aștepta și se gândea: oare o să găsească un fir de praf pe undeva? Astăzi vine un ministru – nu îi dau numele – și întreb: dar vine ministrul învățământului? „A”, zice, „nu mă pasă de el, că ăsta habar n-are. Eu îmi văd de treburile mele”. Așa a zis un profesor și de aici a apărut ideea că șefii de școală trebuie desființați că au prea multă putere. Păi fără șefi de școală noi nu ducem mai departe societatea. Vedeți câte lucruri știți cu toții, că sunt convins că ceea ce v-am spus eu vă e foarte cunoscut. Și totuși ne complacem în această situație de a crede că dacă am introdus, în loc de trei trimestre, cinci module și dacă am făcut, în loc de trei vacanțe, cinci vacanțe, am făcut reforma învățământului. Așa ceva nu se poate, că dacă ar trăi Titu Maiorescu, ar zice „teoria formelor fără fond”. Facem forme fără fond. Dacă ne-am întoarce la fond, la școală, și am vedea cum să-i pregătim mai bine pe acești copii care sunt într-adevăr în așteptare și sunt ca ogorul necultivat. Degeaba au humus în ei, adică minte, că nu o folosim. Și ca să folosim mintea trebuie să învățăm și o poezie pe de rost. Nu se poate să sancționez un profesor la Bacău pentru că a dat două strofe din Bacovia de învățat pe de rost. Am auzit că așa s-a întâmplat, că au reclamat părinții că jigniți copiii că trebuie să învețe pe de rost două strofe din Bacovia.

Dragii mei, atunci nu mai învăț nici teoreme la matematică, nici legi ale fizicii și mă întorc la primitivism. Mă întorc la o lume în care am trăit pentru mâncare, pentru hrană, să nu murim de foame. Dar foamea spirituală se va perpetua. Lecția lui Spiru Haret e o lecție extraordinară, vine de la noi, din societatea noastră, dar de la un om care a umblat prin Europa. Haideți să o urmăm cu toții și să introducem ceea ce e nou și trebuie introdus pe temeiurile acestea bune, sănătoase și vechi”, a fost îndemnul lui Ioan Aurel Pop.

Cosmin PURIȘ