Kremlinul neagă că ar planifica o nouă mobilizare pentru războiul din #Ucraina

EFE

Kremlinul a negat luni că ar intenţiona să declare o nouă mobilizare pentru a compensa numărul mare de pierderi înregistrat în războiul din Ucraina, într-o reacţie la recentele declaraţii ale preşedintelui Finlandei, Alexander Stubb.
„Acest subiect nu se află pe ordinea de zi”, a afirmat laconic purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă zilnică.

Reprezentantul Kremlinului a comentat astfel declaraţiile şefului statului finlandez, potrivit căruia armata rusă pierde până la 30.000 de soldaţi pe lună, un număr pe care Rusia nu este în măsură să-l înlocuiască.
Această situaţie, potrivit lui Stubb, ar putea obliga Rusia să anunţe o nouă mobilizare, ceea ce va duce la o creştere a nemulţumirii sociale.

Unii analişti consideră că încetinirea vitezei internetului şi posibila blocare a reţelei Telegram reprezintă etape premergătoare mobilizării rezerviştilor.
Autorităţile ruse încearcă să evite cu orice preţ o nouă măsură de acest gen după nemulţumirea profundă provocată de mobilizarea parţială a rezerviştilor din septembrie 2022, care a provocat exodul în străinătate a sute de mii de bărbaţi cu vârsta de încorporare.

Preşedintele rus Vladimir Putin nu a renunţat la obiectivul său de a ocupa întregul Donbas (estul Ucrainei) cu forţa.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.