Tânărul care a salvat un copil din Someş, premiat de Primăria Gherla

Alejandro, adolescentul de 17 ani care a salvat, vineri, un copil de cinci ani din apele râului Someş, a fost premiat, luni, de primarul municipiului Gherla, Ovidiu Drăgan.

„Vreau să te felicit în numele Primăriei Municipiului Gherla, dar şi al meu personal, pentru gestul tău pe care l-ai făcut. Tu ai salvat acest copil. Toată lumea se întreabă ce o să facem. Deocamdată, primul lucru pe care pot să ţi-l fac este să îţi înmânez o diplomă pe care s-o păstrezi ca amintire la acest gest”, a spus Ovidiu Drăgan, într-un mesaj pe reţelele de socializare.

Doi copii, unul de patru şi altul de cinci ani, au căzut, vineri, în râul Someş, în municipiul Gherla. Cel de cinci ani a fost salvat de tânărul Alejandro, iar celălalt minor încă nu a fost găsit de echipele de scafandri ale ISU Cluj.

„Din primele informaţii, doi minori, cu vârste de patru, respectiv cinci ani, s-ar fi dat pe un derdeluş de pe malul râului, moment în care ar fi căzut în apă. Un minor de nouă ani, care ar fi observat momentul în care cei doi copii ar fi fost luaţi de apă, s-ar fi deplasat imediat în apropierea primelor locuinţe din zonă, unde ar fi alertat persoanele aflate acolo pentru a interveni. Astfel, un tânăr de 17 ani a reuşit să-l scoată din apă pe minorul de cinci ani. Minorul a fost preluat de un echipaj medical şi transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor de specialitate”, a transmis, la acea data, IPJ Cluj.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.