O nouă rundă de negocieri la Abu Dhabi. Ce pretenții are Rusia

Kremlinul a comunicat luni că problema teritorială este în continuare fundamentală pentru Moscova în tratativele pentru încheierea războiului din Ucraina, a informat luni agenţia de presă oficială rusă TASS, preluată de Reuters, după negocierile trilaterale de la Abu Dhabi între Ucraina, Rusia şi SUA.

Preşedintele rus Vladimir Putin a insistat de mai multe ori că Rusia va anexa integral regiunea ucraineană Donbas, din care forţele Moscovei controlează în prezent 90%, şi va face acest lucru prin forţă, dacă Ucraina nu cedează teritoriul respectiv în cadrul unui acord de pace.

„Nu este un secret că aceasta este poziţia noastră consecventă, poziţia preşedintelui nostru, că problema teritorială, inclusă în formula de la Anchorage este fundamentală pentru partea rusă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de TASS.

„Formula de la Anchorage” se referă la înţelegerea dintre SUA şi Rusia la care au ajuns în august anul trecut, în Alaska, Putin şi omologul său american, Donald Trump, a explicat pentru Reuters o sursă apropiată de preşedinţia rusă. Conform acesteia, presupusa înţelegere are în vedere predarea către Rusia a controlului asupra întregului Donbas şi îngheţarea liniilor frontului din sudul şi estul Ucrainei, drept condiţii pentru orice acord de pace viitor.

Kievul a declarat în repetate rânduri că nu va ceda Moscovei niciun teritoriu pe care forţele ruse nu l-au cucerit prin luptă.â

Agenţia RIA, de asemenea preluată de Reuters, l-a citat pe Peskov cu afirmaţia că Rusia a evaluat pozitiv „discuţiile constructive” de la Abu Dhabi, mediate de Statele Unite, deşi tratativele nu s-au încheiat cu un acord; se aşteaptă noi tratative la sfârşitul săptămânii viitoare.

AGERPRES

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.